x close

"Eu aş opta pentru monarhie. Ne-ar aduce multe avantaje". Ce politician român a declarat asta

de L.D.    |    21 Oct 2012   •   23:02
"Eu aş opta pentru monarhie. Ne-ar aduce multe avantaje". Ce politician român a declarat asta 525

Liderul deputaţilor PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că ar opta pentru reintroducerea monarhiei ca regim constituţional, în contextul revizuirii Constituţiei în 2013, iar cea de-a doua opţiune pe care o sprijină este republica parlamentară.

Tăriceanu a menționat că în 2013 va trebui realizată o revizuire a Constituţiei, care să se bazeze pe un consens al celei mai mari părţi a Parlamentului.

"Eu aş opta pentru monarhie, pentru că eu cred că monarhia ne-ar aduce mari avantaje, în plan intern şi în plan extern, enorm de multe avantaje. În primul rând pentru că în plan intern am avea în monarh o persoană, o instituţie care nu are legături partinice cu cei de pe scena politică, deci este detaşat. (...) Anul trecut, văzându-l pe Regele Mihai în Parlament, cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani, nu a dat altceva decât impresia unui adevărat om de stat", a susţinut Tăriceanu.

"A doua opţiune e o republică parlamentară", şi-a mai declarat preferinţa fostul premier.

De asemenea, liderul deputaţilor PNL a afirmat că în 2013 revizuirea Constituţiei ar trebui să se realizeze printr-un "consens" şi nu prin impunerea unei formule de către majoritatea parlamentară. "Această Constituţie trebuie făcută să dureze, nu vreau să ne trezim peste 8, 4 sau 12 ani că venim cu alta", a mai spus Tăriceanu.

Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati