Antena 3 CNN Politică Eurodeputata Carmen Avram, semnal de alarmă în Parlamentul European: „Fermierul este dus spre faliment!”

Eurodeputata Carmen Avram, semnal de alarmă în Parlamentul European: „Fermierul este dus spre faliment!”

Eurodeputata Carmen Avram, semnal de alarmă în Parlamentul European: „Fermierul este dus spre faliment!”
28 Noi 2019   •   12:12

Eurodeputata Carmen Avram, membră a Comisiei pentru Agricultură a Parlamentului European, trageun semnal de alarmă asupra poverii tot mai mari asupra fermierilor europeni, aflați acum și sub amenințarea repercusiunilor războiului tarifelor vamale. Declarația eurodeputatei PSD a fost făcută în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, în contextul dezbaterii măsurilor de contracarare a impactului hotărârii Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), în cazul litigiului Airbus asupra agriculturii din Europa, în prezența Comisarului European pentru Comerț, Cecilia Malmström.  

Conform eurodeputatei Carmen Avram, „din păcate, fermierul european începe să se simtă precum un copil nedorit de familie. Deși are pe umeri povara de a hrăni, la standarde drastice, o bună parte a planetei, peste el se prăbușește acum o avalanșă de incertitudine și de griji generate de evenimente care nu au o legătură directă cu el: reducerea bugetului pentru agricultură din cauza Brexit și a altor priorități recente ale Uniunii, concurența neloială și dublul standard care vor veni o dată cu Mercosur și mai nou, e condamnat în contumacie, în disputa Airbus.

Deși nu a greșit cu nimic, fermierul european va trebui să își asume peste jumătate din sancțiuni, adică 10 miliarde de dolari, dacă suma se păstrează. Această tagmă e dusă spre faliment și o dată cu ea va suferi fiecare cetățean al Uniunii Europene.

Dacă vrem să distrugem fermierul european, oricum o specie tot mai rară, suntem pe drumul cel bun! Dacă, însă, vrem să-l apărăm și să-l păstrăm, va trebui să ne aducem aminte că la baza Uniunii Europene stau principii ca solidaritatea și echitatea și tratamentul imparțial și drept pentru cetățenii ei. E momentul să punem în practică aceste principii și să intervenim rapid, diplomatic, financiar și prin orice alte măsuri ar fi necesar, pentru a salva fermierul european și hrana pe care ne-o oferă.”

De mai bine de un deceniu, UE și SUA sunt implicate într-o dispută comercială cu privire la subvenționarea producătorilor de avioane Airbus și Boeing. OMC a decis că ambele părți au acordat subvenții în valoare de miliarde de dolari pentru a dobândi un avantaj pe piață și le-a cerut să înceteze să mai acorde subvenții. Totodată, OMC a aprobat impunerea de către SUA a unor tarife vamale pentru importuri din Uniunea Europeană în valoare de 7,5 miliarde de dolari pe an, tarife vamale suplimentare de 10% pentru avioanele Airbus şi de 25% pentru anumite produse din Uniunea Europeană. 

Printr-o rezoluție comună, din partea primelor patru Grupuri politice din Parlamentul European, ce urmează să fie supusă la vot, se exprimă îngrijorarea profundă pentru daunele colaterale cu care se confruntă sectorul agroalimentar al UE, de-a lungul întregului lanț agroalimentar, ca urmare a deciziei luate de Statele Unite de a impune contramăsuri asupra Uniunii Europene, urmare a disputei Airbus. 

Eurodeputata Carmen Avram consideră că este inacceptabil faptul că sectorul agricol trebuie să suporte o mare parte din costul unui litigiu care nu are nicio legătură cu scandalul Airbus și dezaprobă decizia de a impune taxe asupra unui număr important de produse agricole. 

 

×
Subiecte în articol: carmen avram
Parteneri
Firea și Burduja sunt noii candidați la Primăria Capitalei
x close