Antena 3 CNN Politică Europarlamentarul Viorica Dăncilă, lider al Grupului PSD în Parlamentul European

Europarlamentarul Viorica Dăncilă, lider al Grupului PSD în Parlamentul European

Europarlamentarul Viorica Dăncilă, lider al Grupului PSD în Parlamentul European
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    13 Dec 2014   •   23:24
Europarlamentarul Partidului Social Democrat (PSD) Viorica Dăncilă a fost reconfirmată lider al Grupului PSD în Parlamentul European, informează un comunicat al Biroului de presă al partidului, remis sâmbătă, potrivit Agerpres
 
Decizia a fost luată, în unanimitate, la nivelul întregului grup, imediat după alegerile europarlamentare din luna mai a acestui an.
 
"Deşi în această perioadă, Viorica Dăncilă a activat drept liderul delegaţiei române S&D şi a participat în şedinţele Comitetului Executiv PSD şi Biroului Permanent Naţional, numirea acesteia nu a fost, încă, făcută publică de forurile europene de la Bruxelles din cauza campaniei electorale, în care Viorica Dăncilă s-a implicat activ în ţară", potrivit comunicatului citat.
 
Numirea Vioricăi Dăncilă a fost reafirmată chiar de către premierul Victor Ponta şi după ce Corina Creţu a devenit Comisar European din partea României.
 
Viorica Dăncilă este la al doilea mandat ca lider al Grupului PSD din Parlamentul European. În perioada 2010-2011, europarlamentarul român a condus delegaţia social democrată din partea României.
 
Viorica Dăncilă este vicepreşedintele Comisiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală, membră a Comisiei pentru drepturile femeii şi egalitatea de gen şi, de asemenea, este membru supleant în Comisia pentru dezvoltare regională.
 
Delegaţia română S&D va anunţa, în mod oficial, reconfirmarea europarlamentarului Viorica Dăncilă drept lider al grupului, chiar în sesiunea de săptămâna viitoare, de la Strasbourg, se mai arată în documentul citat.

×
Subiecte în articol: viorica dancila
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close