Angajaţii deputaţilor au un purtător de cuvânt... fantomă! Nimeni nu o cunoaşte pe doamna care ar trebui să se ocupe de relaţia cu presa.
Ba mai mult, atât parlamentarii cât şi funcţionarii spun că de fapt, doamna nici n-a mai trecut pe la serviciu în ultimii doi ani. Cu toate astea, a încasat de la bugetul de stat, în fiecare lună, aproape 6.000 de lei.
Şi totuşi, purtătorul de cuvânt al secretariatului General al Camerei Deputaţilor există. De mai bine de doi ani, Luminiţa Iordăchescu este angajatul fantomă pe care nu l-au văzut niciodată parlamentarii. Şi nici ziariştii, cei cu care ar fi trebuit să ţină legătura. În schimb, doamna şi-a văzut salariul în fiecare lună. Peste 5000 de lei.
Noi am aflat că de fapt doamna purtător de cuvânt n-a fost numită pe această funcţie nici prin concurs, nici pe competenţe, ci de nevoie.
A fost directorul Departamentului de Relaţii Externe din Camera Deputaţilor până când s-a schimbat regimul. Au plecat Roberta Anastase şi Gheorghe Barbu şi au venit Valeriu Zgonea şi Adrian Panciu. Doamna a fost înlocuită din funcţie, dar n-a fost dată afară. De la 1 iunie, dacă vrea, Luminiţa Iordăchescu ar putea să iasă la pensie.
Şi ca totul să fie bine, 700 dintre cei 2000 de angajaţi ai deputaţilor vor avea salariile mărite cu pâna la 25 la sută în urma unei legi care a intrat în vigoare în aprilie.