Antena 3 CNN Politică Florin Cîțu, după anunțul privind relaxarea măsurilor: Acum trebuie să mă duc neapărat în Vamă şi să stau toată noaptea

Florin Cîțu, după anunțul privind relaxarea măsurilor: Acum trebuie să mă duc neapărat în Vamă şi să stau toată noaptea

Premierul Florin Cîţu a declarat, joi seara, că va merge o noapte în stațiunea Vama Veche, de pe litoral, după ce le-a promis acest lucru unor tineri, iar acum, odată cu ridicarea restricţiilor de noapte, are motive să respecte promisiunea.

Florin Cîțu, după anunțul privind relaxarea măsurilor: Acum trebuie să mă duc neapărat în Vamă şi să stau toată noaptea
Sursa foto: Facebook
de Mia Lungu    |    13 Mai 2021   •   23:41

„Am promis că merg în Vamă şi, acum că am ridicat restricţiile de noapte, vă spun că este şi un motiv egoist că am ridicat restricţiile, am promis că merg la mare. Acum trebuie să mă duc neapărat în Vamă şi să stau toată noaptea. Până la urmă a ieşit şi motivul pentru care am ridicat restricţiile de noapte”, a spus Florin Cîţu, joi seară, la Digi24.

Premierul Florin Cîţu le-a răspuns, la 1 mai, într-o postare pe Facebook, unor tineri aflaţi la Vama Veche care au cerut ca restricţiile de circulaţie să fie instituite mai târziu de 10 seara şi l-au invitat să li se alăture. Acesta le-a promis atunci că se vor vedea vara aceasta şi în Vamă.

Barurile, cafenelele, cluburile, discotecile, deschise de la 1 iunie doar pentru cei vaccinați: Florin Cîțu a venit cu precizări

Premierul Florin Cîţu a declarat, joi seară, că barurile, cafenelele, cluburile şi discotecile rămân închise până la 1 iunie, arătând că există propunerea ca de la această dată să se deschidă la o capacitate de 50%, dar cu persoane vaccinate.

"Avem baruri, cafenele, cluburi, discoteci şi aşa mai departe, care în continuare până la 1 iunie rămân închise. De la 1 iunie propunerea era să se deschidă cu o capacitate la jumătate, cam aşa, dar pentru persoane vaccinate, de exemplu, sunt propuneri la care ne uităm. (...) Maximum 50% din capacitate. Vom vedea. Noi vorbim de vaccinaţi", a spus Cîţu la Digi 24.

El a mai afirmat că încă nu sunt permise petrecerile private.

Florin Cîțu: "Dacă se oprește vaccinarea, ne întoarcem la restricţii"

Dacă se oprește vaccinarea, ne întoarcem la restricții, avertizează premierul Florin Cîțu: „Putem să discutăm și despre o frână de mână, dar dacă ne vaccinăm mai repede, cu atât mai repede ne întoarcem la normalitate”.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat joi că restricţiile de circulaţie pe timp de noapte se elimină din acest weekend, iar din 15 mai, se elimină masca în exterior, cu excepţia spaţiilor aglomerate.

Declarațiile șefului statului vin în contextul în care Capitala României a reintrat oficial, de joi, în scenariul verde iar agenții economici din industria ospitalității şi din industria spectacolelor pot primi public în limita a 50% din capacitate.

În replică, premierul Florin Cîţu a lansat un avertisment.

„Dacă se oprește vaccinarea, ne întoarcem (n.r restricții)! Nu putem să trecem de pandemie decât dacă ne vaccinăm. Asta e clar, nu este niciun dubiu. Faptul că azi a scăzut așa de rapid rata de pozitivare se datorează în mare parte campaniei de vaccinare de succes”, a spus Florin Cîțu, joi, la Digi 24.

Măsurile de relaxare anunțate joi reprezintă doar o etapă

„Putem să discutăm și despre o frână de mână! Este important să înțelegem că avem aceste decizii astăzi pentru că lumea s-a vaccinat.

Dacă vrem să menținem acest calendar de revenire la normalitate, nu e vorba de relaxare, a unei economii după economie, trebuie să ne vaccinăm. Dacă ne vaccinăm mai repede, cu atât mai repede ne întoarcem la normalitate”, a mai explicat Florin Cîțu.

×
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close