Antena 3 CNN Politică Florin Popescu, după acuzaţia de conflict de interese: Voi merge în instanţă să-mi caut dreptatea, dar fără a ataca ANI

Florin Popescu, după acuzaţia de conflict de interese: Voi merge în instanţă să-mi caut dreptatea, dar fără a ataca ANI

Florin Popescu, după acuzaţia de conflict de interese: Voi merge în instanţă să-mi caut dreptatea, dar fără a ataca ANI
Sursa foto: Foto: INTACT Images
de S.T.    |    24 Apr 2013   •   17:33

Deputatul PDL Florin Popescu, fost preşedinte al CJ Dâmboviţa, s-a aflat în conflict de interese în perioada în care a exercitat funcţia de şef al CJ Dâmboviţa, întrucât a semnat contracte şi acte adiţionale între Consiliul Judeţean şi firma Procor SA, la care a fost asociat, ANI sesizând Parchetul Curţii de Apel Ploieşti.

Fostul preşedinte al CJ Dâmboviţa a declarat că va ataca în instanţă hotărârea, fără însă a ataca ANI, instituţie pe care a precizat că o "respectă".

"Voi merge în instanţă să-mi caut dreptatea. Fără a ataca instituţia, care şi-a făcut datoria faţă de ţară până în acest moment", a spus deputatul, la Antena 3.

Întrebat dacă a mai avut probleme cu ANI, acesta a spus că nu a avut, însă au mai fost asemenea cazuri în Dâmboviţa.
   
Înainte de a-şi anunţa decizia, ANI l-a chemat pe Florin Popescu la discuţii, pentru a-şi prezenta punctul de vedere.

"Eu am prezentat documente prin care îmi vândusem acţiunile la firma respectivă şi am prezentat şi hotarârile de Consiliu Judeţean în urma cărora s-au încheiat aceste acte", a precizat Florin Popescu.

"Oamenii să-şi facă treaba în continuare. Eu voi merge în instanţă! Ca orice om, am dreptul să mă apăr", mai spus Popescu.

Agenţia Naţională de Integritate a constatat, în urma procedurilor de evaluare, existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea infracţiunilor de conflict de interese, de către Florin Aurelian Popescu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, în prezent, deputat.
   
"În urma evaluărilor efectuate, s-a constatat existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea infracţiunilor de conflict de interese de către FLORIN AURELIAN POPESCU, întrucât, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, a semnat contractul de proiectare şi execuţie lucrări nr. 436/20.10.2010, precum şi şapte acte adiţionale la contractul de lucrări nr. 134/19.06.2008, încheiate între Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi S.C. PROCOR S.A., societate unde acesta a deşinut calitatea de asociat până în luna iunie 2008, beneficiul patrimonial obţinut fiind în cuantum de 1.003.509,37 Lei (aprox. 228.070 Euro)", precizează ANI.

Florin Aurelian Popescu a fost validat în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa la data de 18.06.2008 pentru mandatul 2008 - 2012.
   
De asemenea, Florin Aurelian Popescu a deţinut în cadrul S.C. PROCOR S.A. calitatea de asociat (în perioada 17.06.1991 - 14.07.2008) şi funcţia de administrator, membru în consiliul de administraţie (în perioada 28.06.1999 - 08.07.2003).
  
Potrivit Codului Penal, conflictul de interese constă în îndeplinirea, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, a unui act ori participarea la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură.

ANI a sesizat Parchetul Curţii de Apel Ploieşti cu privire la posibila săvârşire de către Florin Popescu a infracţiunii de conflict de interese.

×
Parteneri
Cu cât vor fi penalizați românii care se pensionează anticipat
x close