Antena 3 CNN Politică Florin Roman (PNL): Cea mai nesimţită pensie specială din România - 77.000 de lei

Florin Roman (PNL): Cea mai nesimţită pensie specială din România - 77.000 de lei

Cea mai mare pensie specială din România este de 77.000 de lei, aparţinând unui fost comandant de penitenciar în perioada comunistă, a declarat, marţi, deputatul PNL Florin Roman.

Florin Roman (PNL): Cea mai nesimţită pensie specială din România - 77.000 de lei
Sursa foto: Foto: Florin Roman/ Facebook
de S.T.    |    28 Ian 2020   •   15:00

„Cea mai nesimţită pensie specială din România este în prezent de 77 .000 de lei, pensia unui fost comandant magistrat de penitenciar în perioada comunistă. În 2017, această pensie era de 33.400 de lei. Astăzi, ea a ajuns la 77.000 de lei. Îi rog pe cei care nu vor să vadă adevărul să încerce măcar să urmărească cifre. Şi, pentru ca să nu existe niciun dubiu că iniţiatorii şi părinţii pensiilor speciale, cei de la PSD, vor astăzi altceva, vreau să precizez că sunt nouă legi speciale care reglementează pensii speciale”, a declarat Roman în plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterea proiectului de eliminare a pensiilor speciale.

El i-a invitat pe colegii deputaţi să „rupă frăţia cu pensiile speciale” şi să-şi întoarcă faţa către români.

Camera Deputaţilor a început, marţi, în sesiune extraordinară, dezbaterile asupra proiectului privind eliminarea pensiilor speciale. 

×
Subiecte în articol: Florin Roman pensie
Parteneri
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica
x close