Antena 3 CNN Politică Flutur: Elena Băsescu avea loc şi în PDL ca să candideze pentru PE

Flutur: Elena Băsescu avea loc şi în PDL ca să candideze pentru PE

Flutur: Elena Băsescu avea loc şi în PDL ca să candideze pentru PE
Sursa foto: Gheorghe Flutur
19 Mar 2009   •   11:20

Liderii PDL regretă demisia Elenei Băsescu din partid şi susţin că ar fi fost loc pentru ea pe listele democrat-liberale pentru PE. Coordonatorul campaniei electorale a PDL pentru alegerile europarlamentare, Gheorghe Flutur, a calificat, joi, drept "curajoasă" decizia Elenei Băsescu de a demisiona din partid ca să candideze ca independent pentru Parlamentul European, dar a suţinut că "era loc şi în PDL" pentru a candidatura mezinei preşedintelui Băsescu.

"E un act de curaj, dar din punctul meu de vedere era loc şi în PDL să candideze", a spus Flutur. El a precizat că Elena Băsescu a fost propusă şi susţinută de organizaţia de tineret a PDL pentru un loc pe lista partidului pentru alegerile europarlamentare.

Vicepreşedintele PDL a exclus posibilitatea afectării scorului electoral al partidului de gestul Elenei Băsescu dea candida independent. "PDL merge pe picioarele lui fără probleme" a conchis Flutur.

Fiica cea mică a preşedintelui Traian Băsescu, Elena Băsescu, a anunţat, miercuri, că demisionează din PDL, urmând să candideze ca independent la europarlamentare şi să revină în formaţiunea democrat-liberală numai după euroalegeri. Ea deţinea funcţia de secretar general ala organizaţiei de tineret a PDL.

"Eu nu doresc să mă ascund după listele unui partid, nu doresc ca tatăl meu să fie acuzat de nepotism şi PDL să fie pus în situaţia dificilă de a alege între mine şi intelectuali, şi ca urmare am decis să demisionez din PDL", a explicat Elena Băsescu.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Elena Băsescu loc
Parteneri
Marius Budăi anunță o nouă creștere a salariilor în România!
x close