Antena 3 CNN Politică Flutur: Suprapunerea preşedintelui peste atribuţiile premierului este firească şi nu deranjează pe nimeni

Flutur: Suprapunerea preşedintelui peste atribuţiile premierului este firească şi nu deranjează pe nimeni

Flutur: Suprapunerea preşedintelui peste atribuţiile premierului este firească şi nu deranjează pe nimeni
Sursa foto: gheorghe flutur
03 Feb 2009   •   12:24

Vicepreşedintele PD-L Gheorghe Flutur vine să nege zvonurile legate de neînţelegerile din cadrul partenerilor aflaţi la guvernare.
?Sigur că mai sunt anumite lucruri care probabil au rămas din perioada campaniei electorale, dar sunt nesemnificative şi vă asigur că, intrând în linie dreaptă, se vor rezolva, pentru respectarea Parteneriatului pentru România?, a precizat Flutur, citat de Gardianul.
El a precizat că problemele nu sunt deosebite, iar eventualele neînţelegeri care ar putea apărea vor fi mediate la nivelul conducerii centrale a coaliţiei.
Referindu-se tocmai la sincopele din guvern şi la întârzierea unor numiri de secretari de stat, politicianul susţine că aceasta s-ar datora reorganizării la unele ministere, ele având nevoie de noi acte normative.
?Nu cred că se întârzie numirile. Sunt procedurile fireşti în coaliţie şi aceste lucruri au avut un calendar şi cred că suntem pe ultima sută de metri?.
Vicepreşedintele a mai anunţat că în cadrul PD-L va fi înfiinţată o comisie de selectare a CV-urilor potenţialilor candidaţi ai partidului la alegerile europarlamentare. ?Trebuie să pregătim o comisie pentru selectarea CV-urilor candidaţilor în alegerile europarlamentare. În perioada următoare vom discuta şi pregatirea acestor alegeri?, a mai arătat liderul PD-L. Întrebat dacă Theodor Stolojan va candida din nou la euroalegeri, Flutur a spus că acest subiect nu a fost discutat. ?Partidul este deschis. Avem nevoie de cei mai buni oameni care să ne reprezinte?, a mai spus liderul liberal-democrat.
În privinţa priorităţilor actualului Guvern, Flutur a amintit ca descentralizarea trebuie să ajungă până la nivelul primărilor, prin transfer de resurse şi atribuţii.
Intervenind telefonic la emisiunea Stirea Zilei de la Antena3, Gheorghe Flutur a negat acest că este deranjat de suprapunerea preşedintelui Băsescu peste funcţia şi atribuţiile premierului. El a apreciat că un asemenea comportament nu îngreunează colaborarea cu PSD, iar aceasta i se pare normală, transparentă şi firească.
El crede că această conduită a preşedintelui este un lucru firesc, cu care s-a obişnuit toată lumea, deoarece este un preşedinte implicat şi activ.
Antena3.ro

×
Parteneri
100 de blocuri din Bucureşti, fără apă caldă până pe 1 mai!
x close