Antena 3 Politică Gabriela Firea: "Sinistra coaliţie înfiinţează un nou minister ca să acopere prostiile din pandemie"

Gabriela Firea: "Sinistra coaliţie înfiinţează un nou minister ca să acopere prostiile din pandemie"

de Georgiana Adam    |    10 Mai 2021   •   18:37
Gabriela Firea: "Sinistra coaliţie înfiinţează un nou minister ca să acopere prostiile din pandemie"
Sursa foto: Hepta

Prim-vicepreședintele PSD, Gabriela Firea, acuză coaliția de guvernământ că încearcă să pună în mâinile unei singure instituții o mare parte din atribuțiile Direcțiilor de Sănătate Publică și ale Ministerului Sănătății.

Potrivit Gabrielei Firea, mişcarea ar avea drept scop acoperirea manipulării datelor oficiale din timpul pandemiei.

"Astăzi, la Senat, PNL și USR-PLUS-UDMR au șters de pe ordinea de zi a dezbaterii Plenului proiectul de lege al Guvernului Cîțu prin care  Autoritatea Națională de Management a Calității în Sănătate preia colectarea și raportarea datelor din sistemul de sănătate.

Practic, actuala guvernare vrea să pună în mâinile unei singure instituții, care conform legii de funcționare se ocupă de siguranța și calitatea serviciilor medicale ale pacientului, o mare parte din atribuțiile Direcțiilor de Sănătate Publică și ale Ministerului Sănătății și nu gratis, ci pe bani mulți.

După ce, prin raportul Comisiei pentru Sănătate, votat cu majoritate de voturi, au fost abrogate toate articolele Ordonanței de Urgență ale Guvernării Dreptei prin care lua naștere un nou Minister al Sănătății, legea a fost trecută la adoptare tacită.

Liberalii și colegii lor de la USR-PLUS și UDMR sunt atât de disperați să acopere prostiile pe care le-au făcut în pandemie cu raportările infectărilor, decedaților, vaccinaților, încât pentru câteva minute, chiar au șters cu totul Ordinea de zi de pe site-ul Senatului.

Gabriela Firea: Românii au dreptul să afle tot adevărul!  Iar vinovații să plătească!

Luptām până la capăt pentru ca românii să afle adevărul!

  • De ce sunt 2300 de morți NERAPORTAȚI de COVID, iar Coaliția PNL, USR, UDMR ascunde adevărul despre pandemie?
  • De ce parlamentarii puterii refuză înființarea comisiei de anchetă pentru verificarea datelor din pandemie, deși au apărut informații din interiorul Ministerului Sănătății care arată că există o diferență între datele reale și cele oficiale, cu privire la decesele cauzate de COVID?
  • De ce PNL-USR-PLUS-UDMR vor să mute raportările din sănătate de la Direcțiile de Sănătate Publică și de la Ministerul Sănătății la o Autoritate de Management aflată în subordinea directă a primului ministru?

Coaliția de guvernare este datoare în fața oamenilor să clarifice ceea ce fostul ministru Vlad Voiculescu a reconfirmat “mermeleala” datelor privind pandemia, în interesul politic al puterii.

Orice altă atitudine ar fi nu doar o ipocrizie josnică, care prăbușește total încrederea publică în autoritatea statului și în capacitatea de gestionare a pandemiei!

Nu există nicio scuză, pentru nimeni, pentru a ascunde oamenilor adevăruri esențiale, grave, care le-a afectat profund viața, sănătatea, drepturile și libertățile.
Românii au dreptul să afle tot adevărul!  Iar vinovații să plătească!

Comunicarea de informații false reprezintă risc de securitate națională și este incriminată de Codul Penal art. 404", avertizează primi-vicepreşedintele PSD într-o postare pe Facebook.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close