Antena 3 CNN Politică Geoană a convocat Biroul Permanent al Senatului pentru luni

Geoană a convocat Biroul Permanent al Senatului pentru luni

Geoană a convocat Biroul Permanent al Senatului pentru luni
11 Iun 2010   •   15:52

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a convocat Biroul Permanent al Senatului pentru luni, la ora 13:00, precizând că a constatat că nu mai sunt motive pentru a avea o discuţie informală sâmbătă. Acesta a răspuns, astfel, unei scrisori primite de la grupul parlamentar PDL din Senat.

"Ca urmare a scrisorii pe care mi-aţi trimis-o astăzi, 11 iunie a.c., doresc să vă comunic că am luat act de schimbarea poziţiei dumneavoastră, în sensul în care nu mai doriţi o discuţie cu ceilalţi colegi din Biroul Permanent, ci doriţi convocarea directă a forului de conducere al Senatului. Astfel, constat că nu mai sunt motive pentru a avea o discuţie informală sâmbătă, 12 iunie. Ţinând cont de solicitarea exprimată în scrisoare, precum şi de faptul că scrisoarea a fost semnată de cinci membri ai Biroului Permanent, constat că sunt îndeplinite prevederile art. 37 alin (1) din Regulamentul Senatului. Ca atare, după consultarea celorlaltor reprezentanţi din Biroul Permanent ai formaţiunilor politice parlamentare, doresc să vă anunţ că am convocat Biroul Permanent al Senatului pentru luni, 14 iunie a.c., la ora 13:00, la sala Constantin Stere. Vă rog să primiţi, alături de ceilalţi semnatari ai scrisorii, toată consideraţia mea", se arată în scrisoarea lui Geoană, adresată lui Boagiu şi citată de Mediafax.

Grupul parlamentar PDL din Senat anunţase, vineri, printr-un comunicat, că îi adresează un ultimatum lui Mircea Geoană pentru convocarea de urgentă a şedinţei conform Regulamentului, precizând că i-a trimis preşedintelui Senatului o scrisoare în acest sens.

Înainte de ultimatumul dat de PDL, Mircea Geoană îi invitase pe membrii Biroului Permanent la o discuţie informală care urma să aibă loc sâmbătă la ora 12:00. Vicepreşedintele Senatului, Anca Boagiu, susţinea că PDL va da curs acestei întâlniri, însă îl acuza pe Geoană că acţionează la comanda PSD şi că pune în pericol acordarea tranşei din împrumutul de la Fondul Monetar Internaţional.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Mircea Geoană Senat sedinta motiune
Parteneri
Sondajul care lămureşte mascarada politică
x close