Antena 3 CNN Politică Geoană: Nu sunt omul nimănui, nu mă influenţează nimeni şi nimic

Geoană: Nu sunt omul nimănui, nu mă influenţează nimeni şi nimic

Geoană: Nu sunt omul nimănui, nu mă influenţează nimeni şi nimic
Sursa foto: mircea geoana
24 Noi 2009   •   03:19

Candidatul PSD la Preşedinţie, Mircea Geoană, a declarat, la Antena 3, referitor la acuzele lansate de Traian Băsescu legate de o eventuală influenţă exercitată asupra sa de Ion Iliescu, că nu este influenţat de nimeni, ci se consultă cu colegii săi şi le cere sfatul celor cu experienţă.
Geoană a răspuns unei întrebări privitoare la acuzele lansate de către contracandidatul său legate de o eventuală influenţă exercitată asupra sa de Iliescu, Hrebenciuc şi Vanghelie.
"Nu sunt omul nimănui. Nu mă influenţează nimeni şi nimic. Mă consult cu colegii mei. Cei care au experienţă, le cer sfatul, pentru că nu e nimic rău să vorbeşti cu bătrânii tăi şi să le ceri sfatul. E ca undeva într-o familie de la ţară sau într-o familie obişnuită. Când e cineva cu experienţă de 60 de ani în politică, te duci şi-i spui: ŤCe credeţi, domnul Iliescu, că este bine de făcut?ť Asta nu înseamnă că mă influenţează în decizii", a spus Geoană.

Geoană a subliniat că Traian Băsescu încearcă, prin atacul la Ion Iliescu, să activeze nişte stereotipuri despre PSD, pe care nu le poate regăsi în persoana sa, transmite Mediafax.

"Traian Băsescu încearcă să intre în această competiţie cu trecutul şi nu să se bată pentru viitor. Această campanie nu are şanse de succes. Lumea ştie că în jurul lui Băsescu s-a instalat o camarilă extrem de periculoasă, că la el în partid sunt o madame Udrea, o madame Ridzi, un Berceanu, un Videanu, un Manţog la Gorj, oameni care pun presiuni pe firmele din România şi le escrochează pentru a putea să le determine să finanţeze campania lui Băsescu", a subliniat Geoană.

Candidatul PSD la Preşedinţie, Mircea Geoană, a făcut, în emisiunea de la Antena 3, şi o remarcă privitoare la şapca preşedintelui de onoare al PSD, Ion Iliescu, pe care acesta a purtat-o duminică seară, la anunţarea exit-poll-urilor, afirmând că aceasta era "haioasă, într-un fel".

Discuţia a fost deschisă de moderatorul emisiunii, care a afirmat, la un moment dat, în cadrul formulării unei întrebări, că s-au făcut multe glume în cursul zilei de luni pe seama şepcii purtate de Ion Iliescu duminică seară, precum şi pe seama noului look al preşedintelui de onoare al PSD.

"Era haioasă (şapca, n.r.), într-un fel", a comentat Geoană.
Antena3.ro

×
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close