Antena 3 CNN Politică Geoană: PSD vrea continuarea parteneriatului, dar cere eliminarea lui Băsescu şi a tertipurilor sale

Geoană: PSD vrea continuarea parteneriatului, dar cere eliminarea lui Băsescu şi a tertipurilor sale

Geoană: PSD vrea continuarea parteneriatului, dar cere eliminarea lui Băsescu şi a tertipurilor sale
Sursa foto: Mircea Geoanã
03 Sep 2009   •   17:40

Cu apele limpezite în ceea ce priveşte continuarea exercitării guvernării alături de PDL, social-democraţi au pus joi, după şedinţa CEX, din nou tunurile pe Cotroceni. Liderul PSD, Mircea Geoană a susţinut că dacă şeful statului doreşte să schimbe actuala majoritate sau acest Guvern şi premierul, trebuie să-şi asume acest lucru public, nu prin tertipuri care se încearcă inclusiv în discuţiile cu privire la angajarea răspunderii. Social-democraţii şi-au reiterat apelul către PDL să-l dea jos din braţe pe şeful statului şi să guverneze în baza parteneriatului încheiat în iarna lui 2009. ?Noi avem partneriat cu PDL, nu pentru Traian Băsescu? au tunat liderii PSD după lucrările şedinţei CEX a partidului de la Călineşti. Dedicată pregătirii oficiliazării candidaturii liderului PSD la Cotroceni, şedinţa s-a centrat însă pe natura relaţiilor viitoare a relaţiilor cu PDL, în contextul noilor divergenţe create pe legea asumării răspunderii guvernamentale şi a şantajului cu remanierea propriilor miniştri practicat de premierul Emil Boc.

Colaborare pentru România, dar nu pentru Băsescu

Liderii PSD au decis să continue colaborarea guvernamentală cu PDL până la alegerile prezidenţiale, şi să pună, la nivel declarativ, mărul discordiei din coaliţie pe seama strategiilor şi tertipurilor practicate de Traian Băsescu pentru a-i sili să iasă de la putere. Geoană a făcut un apel la PDL, afirmând că PSD are un parteneriat cu democrat-liberalii pentru România şi nu pentru Traian Băsescu.

"Pentru cei de la PD-L: să ne aducem aminte că avem un parteneriat pentru România, şi nu pentru Traian Băsescu. Rămânerea la guvernare depinde exprem de mult de modul cum abordează relaţia actuală cu partidul nostru şi mai ales descătuşarea de apăsarea lui Traian Băsescu asupra acestui partid. Plecarea lui Traian Băsescu este o veste bună şi pentru PD-L", a spus preşedintele PSD.

Geoană a anunţat astăzi că PSD doreşte ca această guvernare să continue, deşi decizia aparţine Guvernului şi prim-ministrului, în principal. "Partidul Social Democrat este dispus să continue să investească în acest proiect cu toate deficienţele şi cu toate nemulţumirile pe care le avem. Dacă în schimb se doreşte altceva şi actualul preşedinte doreşte să schimbe actuala majoritate sau actualul Guvern şi primul-ministru, acest lucru trebuie spus direct şi descurajez acest tip de tertipuri care se încearcă inclusiv în discuţiile cu privire la asumarea răspunderii pe câteva teme importante", a susţinut Geoană.

Liderul PSD a mai spus că a devenit "evident" faptul că una dintre ţintele lui Băsescu este "asigurarea unor pârghii care să asigure controlul alegerilor".

Geoană a reafirmat intenţia PSD de a schimba legile de funcţionare a STS şi SPP, acuzând "abuzul pe care unele instituţii, mai ales serviciile speciale, le fac în raport cu campania electorală a lui Traian Băsescu". "Miza acestor alegeri este simplă şi clară. Sau construim un viitor pentru grupul Băsescu, sau construim un viitor pentru România", a declarat liderul PSD.

Mircea Geoană a făcut o declaraţie similară şi la debutul Comitetului Executiv al PSD. Geoană l-a acuzat pe Traian Băsescu că vrea să deţină controlul asupra unor pârghii din zona Ministerului de Interne cu scopul de a influenţa rezultatul votului la prezidenţiale.

Adio, dar rămânem la putere pentru binele ţării

Liderul PSD a luat din nou în braţe teza interesului naţiunii care nu-şi poate permite suportarea unei crize politice care să dubleze actuala stare de recesiune economică.
"În acest moment, România nu îşi poate permite o criză politică care să agraveze situaţia polică, economică şi socială deosebit de gravă. În acest moment, luciditatea şi responsabilitatea trebuie să fie cuvintele de ordine", a spus Geoană.
În opinia liderului social-democrat, "actualul preşedinte doreşte să găsească un ţap ispăşitor pentru criza economică şi socială şi doreşte ca PSD-ul să fie acesta".
"În acelaşi timp, este extrem de clar că există o intenţie, pe care o descurajăm, ca în perspectiva alegerilor prezidenţiale principalele ministere, inclusiv cele care se ocupă de organizarea alegerilor, să fie în mâna celor apropiaţi actualului preşedinte", a mai spus Geoană.

Amendamente pe legile educaţiei şi încurajări pentru miniştrii PSD

Continuarea coabitării cu democrat-liberalii nu înseamnă că social-democraţii sunt dispuşi să cânte pe melodia lui Boc a sugerat Geoană. El a explicat că partidul său îşi rezervă dreptul să facă amendamente în Parlament la proiectul de Lege a educaţiei în legătură cu care Guvernul îşi va asuma răspunderea.
"Partidul nostru şi alianţa PSD - PC îşi rezervă dreptul ca în Parlament să aducem corecţiile necesare. Considerăm că este nevoie de dezbatere solidă în Parlament şi sunt absolut convins că primul-ministru va primi cu receptivitate amendamentele care sigur vor apărea în interiorul dezbaterii din Parlament", a spus Geoană, care a pus sub semnul îndoielii seriozitatea codului educaţiei după numai câteva ore de discuţii în Guvern, "oricât de multă bună intenţie" ar exista.
Liderul PSD a precizat că în cadrul şedinţei Comitetului Executiv i-a încurajat pe miniştrii Ecaterina Andronescu şi Marian Sârbu să continue consultările cu sindicatele pe legile educaţiei şi salarizării unitare.
"I-am încurajat pe doamna ministru Andronescu şi pe domnul ministru Marian Sârbu să continue consultările în ritm accelerat cu partenerii sociali, astfel încât să nu se trimită în Parlament un text care să fie rezultatul unei munci nocturne la nivelul Cabinetului, oricât de multă bună intenţie ar exista. Este greu de crezut că în câteva ore de dezbatere... e complicat într-un Guvern să se poate găsi un echilibru pe legea educaţiei şi un echilibru pe legea salarizării unitare", a spus Geoană.
Liderul PSD a anunţat că parlamentarii Alianţei PSD+PC "îşi rezervă dreptul" ca în Parlament să aducă amendamente,"corecţiile necesare" deoarece proiectele pe care Guvernul îşi va asuma răspunderea au încă nevoie "de rafinare".
"Considerăm că este nevoie de dezbatere solidă în Parlament şi sunt absolut convins că primul-ministru va primi cu receptivitate amendamentele care în mod sigur vor apărea în cadrul dezbaterii din Parlament", a explicat Geoană.

Marius Vulpe, Antena3.ro

×
Subiecte în articol: PSD guvernare Traian Băsescu
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close