Antena 3 CNN Politică Geoană se gândeşte la înfiinţarea unui partid de stânga

Geoană se gândeşte la înfiinţarea unui partid de stânga

Geoană se gândeşte la înfiinţarea unui partid de stânga
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    06 Ian 2015   •   20:53

Mircea Geoană, fost preşedinte PSD şi, în prezent, exclus din partid, a anunţat, marţi, că se gândeşte la posibila înfiinţare a unui partid de stânga.

 
"Singurul meu interes este să dau milioanelor de români care m-au votat şansa de a fi reprezentaţi de un partid de stânga autentic. Voi acţiona cu toată energia pentru a reda adevăraţilor membri şi simpatizanţi ai PSD un partid profund democratic, modern şi deschis către societate, eliberat de minciună, corupţie şi impostură.
 
Nu doresc să provoc o ruptură a partidului pe care l-am condus. Dacă însă frica, comoditatea sau complicitatea unora vor face ca PSD să rămână prizonierul aceleiaşi clici corupte şi dictatoriale de la vârful său, atunci voi avea datoria de a chema alături de mine într-un nou proiect politic pe toţi acei oameni integri care cred într-o stânga adevărată, modernă şi europeană, deschis colegilor din PSD, dar şi oamenilor de stânga care se simt nereprezentaţi de actualul PSD şi de clasa politică românească", a scris Mircea Geoană, marţi, pe pagina sa Facebook.
 
Mircea Geoană a fost exclus din PSD la dorinţa actualului preşedinte al partidului Victor Ponta, pe 27 noiembrie, după alegerile prezidenţiale. Alături de Geoană, au fost excluşi şi Dan Şova şi Marian Vanghelie.

Europarlamentarul PSD Cătălin Ivan, fost purtător de cuvânt al partidului, a spus că Geoană nu trebuia dat afară din formaţiunea politică pe care a condus-o câţiva ani.
 
"Nu dai afară un preşedinte de partid care 4-5 ani a condus partidul, nu poţi să-l dai afară, istoria partidului rămâne, dar n-ai cum să-l dai afară. Partidul nu avea nevoie de un astfel de conflict", a spus Cătălin Ivan, marţi, la emisiunea La ordinea zilei, de la Antena 3.
 
Întrebat dacă el este dispusă să părăsească PSD, în cazul în care Victor Ponta va fi reales preşedinte al formaţiunii la congresul din primăvară, ştiindu-se că europarlamentarul îşi doreşte această funcţie, Ivan a negat.

×
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close