Antena 3 CNN Politică Georgică Severin, despre atacurile PNL: N-am auzit de racolări, ar fi o sarcină stupidă

Georgică Severin, despre atacurile PNL: N-am auzit de racolări, ar fi o sarcină stupidă

de M.Z.    |    28 Feb 2014   •   17:52

Senatorul PSD Georgică Severin a negat, vineri, afirmaţiile purtătoarei de cuvânt a PNL, Cristina Pocora, potrivit căreia social-democraţii ar racola parlamentari de la liberali pentru destabilizarea partidului.

 
Social-democratul a spus la Antena 3 că, deşi face parte din una dintre cele mai mari filiale ale PSD din ţară, el nu a aflat de aceste lucruri.
 
"N-am aflat de treaba asta şi totuşi fac parte din una dintre cele mai mari filiale din ţară, Prahova. La modul cel mai serios vă spun, şi cu toată responsabilitatea, eu nu cunosc de o asemenea sarcină. În plus, ar fi stupidă", a spus senatorul PSD Georgică Severin, vineri, la emisiunea 100 de minute, de la Antena 3.
 
Social-democratul a recunoscut că PSD-ului i-ar mai trebui parlamentari, însă a precizat că este "o defazare cu realitatea ce spun cei de la PNL".
 
"Iar cine vrea să vină la noi vine singur, ne caută", a adăugat Severin.

Declaraţiile lui Georgică Severin vin după atacurile lansate de PNL la adresa PSD. Cristina Pocora: Se încearcă destabilizarea partidului, prin tactica momirii, cumpărării
 

×
Parteneri
Volodimir Zelenski, întâlnire cu Regele Charles la Londra | LIVE
x close