Antena 3 CNN Politică Gheorghe Funar vrea să revină pe postul de primar la Cluj Napoca

Gheorghe Funar vrea să revină pe postul de primar la Cluj Napoca

Gheorghe Funar vrea să revină pe postul de primar la Cluj Napoca
Sursa foto: gheorghe funar
14 Ian 2009   •   04:27

Plecarea lui Emil Boc spre Bucureşti pentru a ocupa postul de premier a lăsat gol scaunul de primar la Cluj Napoca. Unul dintre cei ce vor să ocupe poziţia este cel ce a pierdut funcţia în favoarea actualului premier.
Partidul România Mare a anunţat că va desemna, vineri, candidatul pentru funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca, urmând să aleagă dintre patru persoane care şi-au exprimat intenţia de a candida, printre care şi secretarul general al partidului, Gheorghe Funar, scrie Mediafax.
Preşedintele PRM Cluj-Napoca a subliniat că li s-a cerut celor patru membri ca programele electorale care urmează să fie prezentate să fie cât mai detaliate, "să cuprindă platforma electorală, elemente care ar trebui incluse în oferta electorală proprie".
Partidul Democrat Liberal a decis ca Sorin Apostu să fie candidatul partidului pentru funcţia de primar. La sfârşitul săptămânii trecute, Guvernul a dispus organizarea alegerilor pentru Primăria municipiului Cluj-Napoca, data avansată fiind de 15 februarie.
Prefectura Cluj a stabilit, luni, calendarul alegerilor parţiale pentru Primăria Cluj-Napoca, programate pentru 15 februarie, depunerea candidaturilor din partea formaţiunilor politice, a alianţelor sau a independenţilor urmând să aibă loc în 26 ianuarie.
Potrivit graficului, în 19 ianuarie va avea loc constituirea Biroului Electoral Municipal (BEM) Cluj-Napoca, iar tot în acea zi va avea loc delimitarea şi numerotarea secţiilor de votare.
Campania electorală va începe la 1 februarie şi va dura două săptămâni.
Printre posibilii candidaţi se mai numără senatorul PSD Vasile Dâncu şi Marius Nicoară, din partea PNL.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Gheorghe Funar Cluj Napoca PRM PSD
Parteneri
Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC
x close