Antena 3 CNN Politică Comoara naţională Gojdu, pierdută din nepăsarea statului

Comoara naţională Gojdu, pierdută din nepăsarea statului

Comoara naţională Gojdu, pierdută din nepăsarea statului
Sursa foto: Foto: VideoNews
04 Ian 2016   •   00:30

Statul român a pierdut moştenirea familiei Gojdu cu rea credinţă şi fără să depună niciun efort pentru a o recupera, în ciuda documentelor care îi acordau dreptul la bunurile lăsate prin testament

 
Răzvan Dumitrescu a prezentat, într-o ediţie specială a emisiunii Subiectiv, documente în exclusivitate. 
 
Emanoil Gojdu, a lasat prin testament, întreaga sa avere pentru tinerilor romani de confesiune ortodoxa. Peste 5000 de bursieri, elita de apoi a României, şi-au datorat formarea Fundatiei Gojdu. 
 
Nume ca Traian Vuia, Octavian Goga, Victor Babeş sau Dumitru Stăniloaie şi-au aprofundat studiile datorită lui Emanuil Gojdu. Moştenirea acestuia a fost pierdută acum de statul român.
 
În mandatul lui Mihai Răzvan Ungureanu la ministerul de Externe, România a cedat Ungariei moștenirea Gojdu a cărei valoare se ridică la circa un miliard de dolari.
 
Statul român, prin intermediul ministrului Mihai Răzvan Ungureanu a semnat un acord prin care ceda averea Gojdu în favoarea Ungariei, care a naţionalizat această avere în anul 1952. Prin acest acord pretenţiile din partea României asupra acestei averi urmau să fie închise.
 

×
Parteneri
România, de 20 de ani în NATO. Mesajul premierului Marcel Ciolacu
x close