Antena 3 CNN Politică Guvernul cumpără 12 avioane F16 second-hand. Aparatele costă 700 milioane euro

Guvernul cumpără 12 avioane F16 second-hand. Aparatele costă 700 milioane euro

Guvernul cumpără 12 avioane F16 second-hand. Aparatele costă 700 milioane euro
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    19 Iun 2013   •   12:05

Guvernul a aprobat, miercuri, achiziţionare de avioane F16 la mâna a doua, de la portughezi.

Cele 12 aparate vor costa aproape 700 de milioane de euro şi vor ajunge în România, cel mai probabil, la sfârşitul anului viitor.


Este vorba de un proiect de lege prin care se demarează achiziţia de avioane multirol, mai exact de 12 aparate, potrivit ministrul Apărării, Mircea Duşa.
 
Avioanele vor costa 628 de milioane de euro, bani care vor fi achitaţi pe parcursul mai multor ani, în tranşe eşalonate. 
 
Prima tranşă, de 95 de milioane de euro, urmează să fie plătită în acest an, din bugetul Ministerului Apărării.
 
Guvernul a adoptat acest act normativ, după ce această strategie de achiziţii a fost aprobată în şedinţa din această săptămână a CSAT.
 
De altfel, şi Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a aprobat această măsură din septembrie 2012.
 
Cele 12 avioane sunt second-hand, pentru că, potrivit premierului, România nu-şi permite avioane noi din punct de vedere bugetar.

Ministrul Duşa spune că aceste aparate vor avea o durată de viaţă de 20 de ani. Ele vor fi modernizate, vorbim de motoare noi, de un sistem electronic şi de armament de ultimă generaţie.




 

×
Subiecte în articol: România radu tudor
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close