Antena 3 CNN Politică Guvernul solicită CCR precizări privind procedura la Legea educaţiei

Guvernul solicită CCR precizări privind procedura la Legea educaţiei

Guvernul solicită CCR precizări privind procedura la Legea educaţiei
Sursa foto: Foto: Intact Images
15 Noi 2010   •   12:47

Guvernul a transmis, luni, Curţii Constituţionale o cerere de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Executiv şi Parlament, conflict generat de refuzul Legislativului de a permite prezentarea şi dezbaterea moţiunii de cenzură depuse ca urmare a angajării răspunderii. Vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur a anunţat, într-o conferinţă de presă, intenţia Guvernului de a face acest demers.

"Coaliţia a mandatat Guvernul să solicite Curţii o precizare clară privitoare la procedura angajării răspunderii pe Legea educaţiei. Din punctul nostru de vedere, procedura nu poate fi oprită. Guvernul României va solicita precizări şi aşteptăm răspunsul Curţii şi decizia pe care noi o vom respecta", a declarat Gheorghe Flutur.   

Flutur: Guvernul solicită CCR precizări pe Legea educaţiei


Potrivit Mediafax, premierul solicită preşedintelui şi judecătorilor Curţii Constituţionale să constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Guvern, pe de o parte, şi Parlamentul României, alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat, pe de altă parte, şi să constate că blocajul instituţional cu privire la prezentarea şi dezbaterea moţiunii de cenzură poate fi înlăturat numai prin continuarea procedurii parlamentare de angajare a răspunderii guvernamentale asupra proiectului Legii Educaţiei Naţionale.

În scrisoare se arată că angajarea răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului reprezintă un gest politic prin care acesta îşi pune la dispoziţie mandatul şi că, deşi preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a sesizat Curtea cu soluţionarea conflictului, Parlamentul nu a considerat că prin angajare s-ar aduce atingere competenţei sale de unică autoritate legiuitoare şi, în consecinţă, a parcurs calendarul adoptat pentru desfăşurarea acestei proceduri.

"Astfel, calendarul procedurii asumării răspunderii Guvernului este adoptat în unanimitate de către membri Birourilor permanente ale celor două Camere. În plus, stabilind data prezentării proiectului de lege, Parlamentul, prin birourile permanente celor două Camere, a permis Guvernului să îşi angajeze răspunderea asupra Proiectului Legii educaţiei naţionale. Guvernul a şi uzat de această permisiune, iar opoziţia a utilizat dreptul său constituţional care a luat naştere prin această formă de adoptare a legilor şi a depus moţiunea de cenzură. Toate aceste aspecte sunt de natură să demonstreze că procedura constituţională a asumării răspunderii nu a fost dezavuată de Parlament. În consecinţă, procedura asumării nu numai ca a fost declanlşată şi s-au desfăşurat primele etape ale acesteia, dar ea a fost neîndoielnic acceptată de Parlament", se arată în documentul citat de sursa precizată.

"Prezentarea, dezbaterea şi votul asupra moţiunii de cenzură reprezintă dreptul Guvernului de a verifica dacă se mai bucură de încrederea acordată de Parlament. De cealaltă parte, prezentarea şi dezbaterea moţiunii de cenzură ţin de funcţia de control parlamentar. În acest context apare ca lipsit de suport legal refuzul de a permite prezentarea moţiunii de cenzurii şi, ulterior, dezbaterea şi votarea acesteia. De altfel, odată angajată răspunderea Guvernului în faţa Parlamentului, ea nu mai poate fi stopată, procedura necesitând a fi parcursă în toate etapele sale. Altfel, ar însemna ca ori de câte ori Guvernul, după angajarea răspunderii, ar avea indicii că există riscul să treacă moţiunea, să-şi poată retrage angajarea răspunderii si să ceară stoparea procedurilor", mai afirmă premierul.

Refuzul Parlamentului de a trece la etapa următoare a acestei proceduri este, în opinia lui Emil Boc, unul lipsit de justificare constituţională, fiind de natură a da naştere, prin refuzul de a îndeplini anumite acte care intră în obligaţia sa (dezbaterea moţiunii de cenzură înregistrate) la veritabilul conflict juridic între cele două autorităţi, respectiv Guvern şi Parlament.

Curtea Constituţională a publicat, vineri, motivarea deciziei referitoare la Legea educaţiei. Judecătorii CCR susţin că angajarea răspunderii de către Guvern asupra acestei legi a declanşat un conflict juridic între Guvern şi Parlament. Cu toate acestea, se arată în motivare, cererea de anulare a angajării răspunderii depăşeşte competenţele Curţii, iar soluţia aparţine în exclusivitate autorităţilor aflate în conflict.

După publicarea motivării, preşedintele Senatului, Mircea Geoană, cel care a sesizat Curtea în acest sens, i-a solicitat premierului Emil Boc, printr-o scrisoare, retragerea "din procesul legislativ a proiectului Legii educaţiei naţionale", asupra căruia Guvernul şi-a asumat răspunderea.

Emil Boc a declarat, sâmbătă, că a primit scrisoarea lui Mircea Geoană şi că îi va răspunde luni. Premierul a precizat că, din punctul său de vedere, conflictul sesizat de CCR este soluţionat, astfel că această instituţie nu poate obliga Guvernul să renunţe la procedura asumării răspunderii pe Legea educaţiei.


×
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close