Antena 3 CNN Politică Hans Klemm, ambasadorul SUA în România, semnal de alarmă pentru Guvernul Tudose

Hans Klemm, ambasadorul SUA în România, semnal de alarmă pentru Guvernul Tudose

Hans Klemm, ambasadorul SUA în România, semnal de alarmă pentru Guvernul Tudose
de S.T.    |    09 Noi 2017   •   16:22

Ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, a fost întrebat, într-un interviu la Radio România Timişoara, despre modificarea Codului Fiscal şi legile justiţiei, el precizând că îndeamnă Guvernul şi Parlamentul ca, înainte de a lua decizii, să facă ample consultări.

Hans Klemm a insistat pe nevoia de stabilitate, predictibilitate şi transparenţă.

„Am încercat să încurajez Guvernul român, nu doar guvernarea Tudose, ci chiar din momentul în care am ajuns în România, deci din timpul primului ministru Ponta, primului ministru Cioloş, primului ministru Grindeanu. În termeni generali, încurajarea noastră a fost că, în ceea ce priveşte politicile, economice sau altele, Guvernul ar trebui să tindă spre stabilitate, predictibilitate, transparenţă, să prezinte deschidere autentică spre consultarea cu participanţi, acţionari, în acest caz – comunitatea oamenilor de afaceri. Apoi, când luăm în considerare schimbări de politici, să aplice regulile de bază cost – eficienţă în privinţa acestor schimbări sau să le supună unor evaluări în aşa fel încât atunci când cineva ia cunoştinţă de schimbările efectuate să ştie că au fost dezbătute în forumul larg al societăţii şi să poată înţelege aceste modificări”, a afirmat diplomatul american.

Hans Klemm a menţionat că, în cazul modificării Codului Fiscal, nu îi este clar dacă Guvernul a făcut aceste lucruri.

„Am văzut că în unele comunităţi ale oamenilor de afaceri s-au exprimat îngrijorări relativ la modificările ce se iau în considerare şi, din nou, încurajez Guvernul să ia în considerare factori precum predictibilitatea şi stabilitatea. În absenţa predictibilităţii şi stabilităţii cred că, într-un final, vor fi consecinţe în privinţa intereselor investitorilor, inclusiv în ce priveşte oportunităţile României”, a subliniat Hans Klemm.

Întrebat dacă este îngrijorat, ambasadorul SUA a răspuns: „M-aş opri aici. Aş încuraja Guvernul să fie precaut când ia în considerare schimbare de politici”.

×
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close