Antena 3 CNN Politică Haos în PSD, negocieri și scenarii. Ce strategie pregătește premierul Tudose în războiul cu Dragnea

Haos în PSD, negocieri și scenarii. Ce strategie pregătește premierul Tudose în războiul cu Dragnea

Haos în PSD, negocieri și scenarii. Ce strategie pregătește premierul Tudose în războiul cu Dragnea
Sursa foto: Foto: Agerpres
05 Ian 2018   •   18:42

Luni e ziua decisivă pentru războiul din PSD, atunci are loc ședința Comitetului Executiv al partidului și, pe măsură ce ne apropiem de această zi, negocierile sunt tot mai dure în interiorul formațiunii politice, iar ruptura dintre Liviu Dragnea și premierul Mihai Tudose pare tot mai evidentă.

Potrivit unor surse, șeful PSD ar vrea să forțeze demisia premierului, punându-și chiar mandatul la bătaie.

Demisia lui Tudose ar complica însă lucrurile pentru partid, având în vedere că președintele Klaus Iohannis i-a avertizat pe social-democrați că nu va mai numi un alt premier de la PSD.

Și Tudose are o strategie în această confruntare cu Dragnea. Pe surse s-a aflat că are de gând să restructureze guvernul, astfel încât să scape de oamenii lui Dragnea.


 

×
Parteneri
Harta voturilor din Bucureşti. Cât "teren" controlează candidaţii
x close