Antena 3 CNN Politică Hrebenciuc: Pot bănui ce serviciu a difuzat înregistrările din Comisia Udrea şi vom dovedi

Hrebenciuc: Pot bănui ce serviciu a difuzat înregistrările din Comisia Udrea şi vom dovedi

Hrebenciuc: Pot bănui ce serviciu a difuzat înregistrările din Comisia Udrea şi vom dovedi
Sursa foto: viorel hrebenciuc
18 Aug 2009   •   00:41

Liderul deputaţilor PSD Viorel Hrebenciuc a declarat, luni, că a verificat cum au ajuns în presă înregistrările discuţiilor dintre membri ai Comisiei Udrea şi a conchis că nu au fost difuzate de serviciul tehnic al Camerei Deputaţilor, precizând că poate bănui ce serviciu s-a ocupat de acest lucru.

"Noi am verificat la Camera Deputaţilor. Înregistrările nu au plecat de la serviciul nostru tehnic. Este un alt organism care s-a ocupat de aceste înregistrări şi anume, având în vedere că doamna Udrea a afirmat că se va ocupa informativ de toate aceste lucruri, cred că pot să şi bănuiesc care este serviciul care s-a ocupat de acest lucru şi o s-o dovedim în perioada următoare", a explicat liderul deputaţilor PSD, citat de Mediafax.

Duminică seară, pe mai multe bloguri şi în presă a apărut o înregistrare a discuţiilor din Comisia Udrea, dintre Ludovic Orban, Aura Vasile, Adriana Săftoiu şi, potrivit transcrierii care a însoţit înregistrarea primită de redacţii, un al patrulea participant ar fi fost Lakatos Peter, care neagă, însă, prezenţa la această convorbire.
Antena3.ro

×
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close