Antena 3 CNN Politică ICCJ a decis REDESCHIDEREA dosarului "Erata CCR"

ICCJ a decis REDESCHIDEREA dosarului "Erata CCR"

ICCJ a decis REDESCHIDEREA dosarului "Erata CCR"
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    15 Mai 2015   •   17:30

Curtea Supremă a decis redeschiderea dosarului penal privind invalidarea referendumului de demitere a lui Traian Băsescu, din 2012. 

 
Cheia întregului dosar este celebra erată care a schimbat total soarta referendumului şi l-a readus pe Traian Băsescu la Cotroceni. 
 
 
Curtea Supremă a redeschis dosarul "Erata CCR"
 
- plângere făcută de Constantin Creangă împotriva judecătorilor CCR pentru invalidarea Referendumului din 2012 (abuz în serviciu)
- dosar închis de Parchetul General pentru că fapta nu există
- plângere împotriva soluţiei procurorului de caz - respinsă
- plângere la ÎCCJ - admisă
 
 
Lipsa oricărei cercetări în cauzã încalcă obligaţia de a proceda la investigarea susţinerilor unui petent care invocă o stare de fapt decurgând din constatările a trei judecători ai CCR. 
 
Instanţa constată că opinia petentului este confirmată de opinia separată publicată în Monitorul Oficial în care s-a afirmat: "Dezacordul exprimat în raport cu hotărârea de invalidare a rezultatelor referendumului naţional din 29 iulie 2012 are la bază faptul că aceasta a fost adoptată prin raportarea (...) la soluţia prefigurată prin "erata" din 6 august 2012 (...) "erată" la adoptarea căreia nu am fost consultaţi, procedeu fără precedent în jurisprudenţa constituţională.
Sursa: Sentinţa ICCJ
 
 
Erata care l-a readus pe Băsescu la Cotroceni
 
- 2 august 2012 - CCR a amânat pronunţarea până pe 12 septembrie 2012
- până la 31 august 2012 Guvernul trebuia să trimită listele electorale actualizate (având în vedere datele contradictorii trimise CCR)
- 3 august 2012 - Guvernul anunţă minirecensământ
- 3 august 2012 - Băsescu îl ameninţă pe chestorul Manoloiu (MAI) care semnase adresa prin care spunea că doar AEP poate actualiza listele electorale permanente
- 3 august 2012 - Parchetul General deschide dosar penal pentru chestorul Manoloiu
- 6 august 2012 - au demisionat ministrul Internelor, Ioan Rus, şi ministrul delegat pentru Administraţie, Victor Paul Dobre
- sunt înlocuiţi cu Mircea Duşa şi Radu Stroe
- CCR solicită Guvernului publicarea în Monitorul Oficial a unei erate la decizia din 2 august 2012
- erata - aprobată doar de 5 judecători
- Augustin Zegrean (concediu) înlocuit de Mircea Ştefan Minea
 
"Curtea reţine că în urma adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2008 (….) a fost abrogată teza a doua a art.26 alin.(1) din Legea nr.35/2008, text care prevedea că
 
"În speţă, însă, sunt aplicabile dispoziţiile legale ale art. 2 alin. 1 lit.c) din Legea nr.370/2004 privind alegerea preşedintelui şi ale art.17 din Legea nr .3/2000 privind referendumul. Acest paragraf a fost introdus după publicarea hotărârii în Monitorul Oficial al României, Partea I, omisiunea datorându-se unei erori materiale".

Informaţiile au fost prezentate vineri, la emisiunea 100 de minute, de la Antena 3.

Citiţi şi Traian Băsescu, năpădit de DOSARE penale
 

×
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close