Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat luni la festivitățile prilejuite de aniversarea a 106 ani de la instaurarea administrației românești în Oradea, unde a subliniat că "țara nu se schimbă doar din București", ci și cu ajutorul satelor și al orașelor.
Bolojan și-a început discursul de la Oradea rugând publicul să păstreze împreună cu el un moment de reculegere în memoria Papei Francisc, pe care l-a numit unul din „marii prieteni ai României”, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.
"Istoria țării noastre este și o sumă de istorii mici, și, pentru comunitatea română din Oradea, efectele Adunării de la Alba Iulia din 1 Decembrie s-au simțit abia peste câteva luni, când, în 20 aprilie 1919, într-o zi de Paști, așa cum este și astăzi, Armata Română a intrat în Oradea, stabilind pacea în aceste teritorii, protejându-i pe români și introducând ordinea într-o perioadă de haos pe care cei care știu istoria și-o aduc aminte din cărțile de istorie. Și se cuvine să aducem cinstire Armatei Române, conduse la vremea respectivă, la intrarea în Oradea, de General Traian Moșoiu, al cărui bust este aici, în zona unităților militare, dar și în holul Primăriei, și toți cei care intră în fiecare dimineață în Primărie sunt salutați și știu care este răspunderea pe care o au", a spus Bolojan.
Bolojan a mai spus că se află la această ceremonie "în semn de respect pentru Oradea, pentru județul Bihor și pentru comunitățile din țară".
"România este o sumă de comunități, și țara nu se schimbă doar din București, se schimbă din miile de sate, din orașele noastre, și fiecare om care contribuie la aceste schimbări, contribuie la schimbările din țara noastră, și cred că Președintele României trebuie să participe întotdeauna când sunt evenimente în comunitățile din România, în semn de respect pentru oamenii care locuiesc acolo și pentru contribuția lor la ceea ce este țara noastră astăzi.
Sunt aici și în semn de recunoștință - în afară de a-i mulțumi Bunului Dumnezeu pentru ceea ce ne-a dat - pentru oamenii cu care am colaborat, pentru oamenii care lucrează în județul Bihor, pentru că nimic nu se face de unul singur. În spatele fiecărui proiect, în spatele fiecărei lucrări, în spatele fiecărei companii sau al unui serviciu public bun, stau oameni care, prin ceea ce fac, dacă își fac treaba bine, aduc o contribuție la proiectul mare, și dacă Oradea și județul Bihor au progresat în acești ani, este pentru că acești oameni extraordinari și-au făcut datoria, din sectoarele publice până în sectorul privat, și era o chestiune de recunoștință din partea mea să vin să le mulțumesc. La mulți ani, Oradea! La mulți ani, dragi orădeni! Dumnezeu să aibă în pază țara noastră și pe toții românii, oriunde s-ar afla!," a spus Ilie Bolojan.