
Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat marți, la întâlnirea anuală cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi în România, că Uniunea Europeană se află „într-un proces de transformare care nu mai poate aştepta” și că rolul acesteia, inclusiv al țărilor din vecinătatea Ucrainei, e esențial.
„Uniunea Europeană se află într-un proces de transformare care nu mai poate aștepta.
Sunt propuneri bune, pe care noi le susținem: luarea mai rapidă a deciziilor; simplificarea, dereglementarea și debirocratizarea;
creșterea investițiilor în sectorul apărării, cu excluderea acestor cheltuieli din Pactul de stabilitate, așa cum am solicitat împreună cu mai multe state; stimularea competitivității economiilor noastre; poziționarea Europei pe harta dezvoltărilor în materie de inovare și de inteligență artificială; protejarea democrației, inclusiv de interferențele și de acțiunile hibrid din ce în ce mai sofisticate; pregătirea unui nou buget, care să țină cont de evoluțiile în materie de securitate și apărare, dar și de protejarea intereselor noastre pentru politica de coeziune și agricultură”, a declarat președintele interimar al României, Ilie Bolojan.
Ilie Bolojan: „În fața agresivității Rusiei, calea integrării europene a devenit mai necesară ca oricând”
Președintele interimar al României a mai subliniat că rolul Uniunii Europene e esențial, mai ales „în fața agresivității Rusiei”.
„Rolul UE, inclusiv al țărilor din vecinătatea Ucrainei, e esențial. În fața agresivității Rusiei, calea integrării europene a devenit mai necesară ca oricând.
2024 a adus progrese majore atât pentru Ucraina, cât și pentru Republica Moldova pe această cale. E important ca aceste progrese să continue.
La fel, integrarea europeană a regiunii balcanilor de vest care rămâne de interes strategic pentru România și pe care o vom susține prin acțiuni concrete de sprijini.
Sprijinul pentru Republica Moldova e o datorie, va avea alegeri parlamentare anul acesta, iar reziliența sa trebuie întărită. Nu putem permite ca Rusia să folosească în continuare instrumente de șantaj și constrângere așa cum am văzut cu energia recent.
Soluția pentru securitate energetică e o mai bună conectare cu România și UE, iar pentru asta lucrăm intens”, a declarat președintele interimar al României, Ilie Bolojan.
Preşedintele interimar Ilie Bolojan s-a întâlnit, pentru prima oară de la preluarea mandatului, cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi în România.
Reuniunea este cu atât mai importantă având în vedere contextul politic internaţional.