Antena 3 CNN Politică Iliescu: Băsescu nu are cultura necesară înţelegerii proceselor economice la care se referă

Iliescu: Băsescu nu are cultura necesară înţelegerii proceselor economice la care se referă

Iliescu: Băsescu nu are cultura necesară înţelegerii proceselor economice la care se referă
Sursa foto: ion iliescu
16 Iun 2009   •   01:46

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, i-a recomandat, luni, şefului statului, Traian Băsescu, să dea dovadă de prudenţă şi reţinere, ca să nu dea spectacole penibile, el apreciind că Traian Băsescu nu are cultura necesară pentru a înţelege procesele şi fenomenele economice la care se referă.

Iliescu a făcut această declaraţie comentând vizita pe care preşedintele Traian Băsescu a făcut-o la Guvern, duminică.

"Criza nu aparţine României. S-a declanşat în centrul sistemului mondial, s-a extins la scară globală. Europa este cuprinsă de efectele acestei crize. Nu este o mare descoperire. Domnul Băsescu îşi tot caută pretexte ca să iasă în faţă, să-l vadă lumea şi să-şi dea cu presupusul. Nu are nici măcar cultura necesară ca să înţeleagă procesele, fenomenele asupra cărora se pronunţă şi ar fi bine să fie mai prudent, mai reţinut, ca să nu dea spectacole penibile", a spus Iliescu.

El a mai arătat că participarea lui Traian Băsescu la şedinţa de Guvern de duminică a fost "total neavenită", având în vedere faptul că şeful statului poate participa la şedinţele Executivului doar atunci când pe ordinea de zi se află subiecte legate de probleme de securitate şi de politică externă.

Iliescu a mai apreciat că prezenţa lui Băsescu la şedinţa Executivului nu respectă regulile fundamentale constituţionale.

Preşedintele Traian Băsescu a fost prezent, duminică, la începutul şedinţei de Guvern, unde urma să se discute despre descentralizare, aplicarea programului "Prima Casă" şi comasarea unor taxe şi tarife parafiscale.
Antena3.ro

×
Parteneri
Surpriză în ultimul sondaj pentru Primăria Bucureşti!
x close