Antena 3 CNN Politică Iliescu: Menţinerea lui Băsescu în fruntea ţării este un pericol naţional

Iliescu: Menţinerea lui Băsescu în fruntea ţării este un pericol naţional

Iliescu: Menţinerea lui Băsescu în fruntea ţării este un pericol naţional
Sursa foto: ion iliescu
19 Aug 2009   •   08:00

Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, a afirmat, marţi, la Vălenii de Munte, că pentru societatea românească menţinerea lui Traian Băsescu în fruntea ţării "este un adevărat pericol naţional şi e de preferat oricine în locul lui".

Prezent, marţi, în localitatea prahoveană Vălenii de Munte, unde a participat la cursurile Universităţii Populare de vară "Nicolae Iorga", fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, l-a criticat, într-un briefing de presă, pe actualul preşedinte Traian Băsescu, spunând că "problema fundamentală" a ţării, în prezent, este " cum să scăpăm de un om care în îndeplinirea atribuţiilor de preşedinte a agravat situaţia politică şi a încălcat atribuţiile constituţionale".

Iliescu a arătat că "perpetuarea acestei situaţii este lucrul cel mai periculos pentru statornicia unei dezvoltări stabile a ţării".

"Din acest punct de vedere misiunea forţelor politice este să convingă electoratul că trebuie să găsească o alternativă la actuala soluţie care s-a dovedit păguboasă pentru ţară şi pentru stabilitatea internă" a declarat Iliescu, adăugând că el crede că "oricine în condiţiile date ar fi o alternativă de preferat situaţiei actuale".

Întrebat dacă în PSD există sau au existat discuţii referitoare la eventuala schimbare a candidatului partidului Mircea Geoană pentru alegerile prezidenţiale de anul acesta, preşedintele de onoare al PSD a răspuns: "Oficial, într-o structură statutară, PSD şi-a desemnat deja candidatul".

În acest context, fostul preşedinte al României a subliniat că "pentru societatea românească menţinerea domnului Băsescu în fruntea ţării este un adevărat pericol naţional şi e de preferat oricine în locul lui".
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Ion Iliescu presedintele Romaniei
Parteneri
Nouă metodă de înșelătorie în România în numele ministrului Energiei
x close