Antena 3 CNN Politică Începe campania pentru alegerile locale parțiale din 4 mai. Bihorul își alege un nou președinte de Consiliu Județean

Începe campania pentru alegerile locale parțiale din 4 mai. Bihorul își alege un nou președinte de Consiliu Județean

Anamaria Nedelcoff
2 minute de citit Publicat la 11:57 18 Apr 2025 Modificat la 11:57 18 Apr 2025
stampila de vot
FOTO: Getty Images

Campania electorală pentru alegerile locale parțiale începe sâmbătă și se va încheia pe 3 mai, la ora 7:00. Scrutinul va avea loc pe 4 mai și vizează alegerea președintelui Consiliului Județean Bihor, precum și a primarilor din 19 localități din țară, notează Agerpres.

În județul Bihor, alegătorii sunt chemați la urne pentru a desemna un nou președinte al CJ, în aceeași zi cu primul tur al alegerilor prezidențiale. Funcția a rămas vacantă după ce Ilie Bolojan a câștigat un mandat de senator la alegerile din 1 decembrie 2024 și a demisionat de la conducerea Consiliului Județean.

Unde vor avea loc alegeri locale parțiale pe 4 mai și cum se desfășoară procesul de vot

Pe 4 mai, odată cu primul tur al alegerilor prezidențiale, vor avea loc și alegeri locale parțiale în 19 localități din România pentru funcția de primar, precum și pentru președinția Consiliului Județean Bihor.

Localitățile în care se vor organiza alegeri locale parțiale pentru primari sunt:

  • Dolj: Comuna Sopot
  • Bihor: Comunele Căbești și Rieni
  • Botoșani: Comunele Avrămeni și Coșula
  • Caraș-Severin: Orașul Oțelu Roșu și Comuna Lăpușnicel
  • Cluj: Comuna Valea Ierii
  • Constanța: Comuna Limanu
  • Dâmbovița: Comuna Gura Ocniței
  • Giurgiu: Comuna Buturugeni
  • Iași: Comuna Heleșteni
  • Maramureș: Orașul Ulmeni
  • Olt: Comunele Iancu Jianu și Mihăești
  • Prahova: Orașul Bușteni și Comuna Secăria
  • Sălaj: Municipiul Zalău
  • Teleorman: Comuna Drăgănești-Vlașca

Cum se desfășoară votarea

Votul va începe duminică, 4 mai, la ora 7:00 și se va încheia la ora 21:00. Alegătorii care se află în incinta secției de votare sau la coadă în afara ei la ora închiderii vor putea vota până cel târziu la 23:59.

Cetățenii cu drept de vot din aceste localități vor primi, pe lângă buletinul de vot pentru prezidențiale (cu cei 11 candidați înscriși), și buletinul pentru alegerile locale parțiale – fie pentru primar, fie pentru șefia CJ Bihor. Va fi declarat câștigător candidatul cu cele mai multe voturi.

La secțiile de votare vor fi urne separate pentru fiecare tip de scrutin, inscripționate distinct. Se va folosi o singură urnă specială pentru ambele tipuri de vot, în cazul persoanelor care votează de acasă sau în altă locație decât secția. Introducerea buletinului în urna greșită nu duce la anularea votului.

Sistemul informatic de monitorizare a prezenței va înregistra separat participarea la alegerile locale parțiale și la cele prezidențiale.

Reguli stricte privind materialele de campanie

Campania electorală se desfășoară în perioada 19 aprilie – 3 mai, ora 7:00. În această perioadă, este considerat material de propagandă electorală orice conținut scris, audio sau video care:

  • Se referă direct la un candidat sau partid clar identificabil;
  • Are un scop electoral;
  • Se adresează publicului larg;
  • Depășește limitele unei informări jurnalistice.

Sunt permise doar următoarele materiale:

  • Afișe electorale (maxim 500 mm x 350 mm; sau 400 mm x 250 mm pentru afișe care anunță întâlniri electorale);
  • Spoturi audio și video în mass-media audiovizuală;
  • Publicitate în presa scrisă;
  • Conținut electoral online;
  • Broșuri, pliante, calendare, fluturași și alte materiale tipărite.

Ce este interzis în campanie

Nu pot fi finanțate:

  • Vehicule colantate cu mesaje electorale sau care difuzează materiale audio;
  • Evenimente precum spectacole, serbări, focuri de artificii;
  • Bannere, mesh-uri, corturi, panouri publicitare mobile sau luminoase, steaguri ori alte forme de publicitate vizuală agresivă;
  • Oferirea de bunuri sau produse alegătorilor – inclusiv măști, dezinfectanți, obiecte promoționale (pixuri, ceasuri, căni, haine, sacoșe, umbrele, produse alimentare, alcool, țigări, calendare bisericești etc.).

Scopul acestor restricții este prevenirea mitei electorale și asigurarea unui proces electoral corect.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close