Antena 3 CNN Politică Întâlnire în coaliţie pe tema proiectului de buget. Boc: Suntem aproape de forma finală

Întâlnire în coaliţie pe tema proiectului de buget. Boc: Suntem aproape de forma finală

Întâlnire în coaliţie pe tema proiectului de buget. Boc: Suntem aproape de forma finală
Sursa foto: boc emil
28 Ian 2009   •   17:23

Ministrul de Finanţe, Gheorghe Pogea, împreună cu premierul Emil Boc, au purtat, miercuri, discuţii privind definitivarea proiectului de buget. Miercuri seară, liderii coaliţiei PSD-PDL se întâlnesc pentru a discuta ultimele aspecte legate de proiecţia bugetară pe 2009.
Premierul a arătat că proiectul de buget nu va fi trimis joi parlamentului, însă acesta se află aproape în fază finală. El a arătat câteva dintre măsurile discutate în ultimele zile cu partenerii sociali. ?Investiţia publică masivă a statului în economie. 20% din buget va merge către investiţii care să genereze locuri de muncă şi să aducă creştere economică.? a declarat Boc care a arătat că există şi o componentă socială, fiind vizaţi cei cu pensii şi salarii mici.
La rândul său, Ministrul de Finanţe, Gheorghe Pogea a arătat că se întrâzie luarea unei hotărâri deoarece trebuie să existe un consens între toate părţile implicate. ?Bugetul nu se va mai construi fără să consultăm partenerii. România trebuie privită în ansamblul ei, şi de investiţii şi de salarii, si în contextul internaţional.
Întâlnirile, care au demarat la ora 13, au adus o nouă surpriză prin participarea preşedintelui Traian Băsescu şi a delegaţiei Fondului Monetar Internaţional.
La finalul consultărilor de miercuri, preşedintele Traian Băsescu a declarat că motivul participării sale la discuţii a fost prezentarea situaţiei economice a României pe de o parte, dar şi a mediului în care evoluează ţara noastră, sindicatelor şi patronatelor.
?Preşedintele a încercat să ne sperie în stilul dânsului, dar şi noi cunoaştem situaţia din ţară şi nu ne speriem chiar aşa uşor.? a spus Cezar Coruţi, preşedintele UGIR,

Şeful statului a precizat că joi va avea loc o nouă evaluare care va fi făcută publică şi care va arăta "mai rău" decât cea din octombrie-noiembrie, cu privire la evoluţiile crizei în Europa şi la nivel global.
Potrivit preşedintelui, statele vechi ale UE, în care recesiunea va fi foarte puternică, reprezintă principala noastră piaţă, motiv pentru care vor exista efecte în economia României. "O reducere consistentă a exporturilor, cu implicaţii în menţinerea forţei de muncă în societăţile româneşti", a afirmat şeful statului.
"Până reuşim să atragem resursele financiare europene, trebuie să găsim soluţii în buget, să canalizăm resurse din bugetul de stat pentru a lansa proiecte de investiţii", a mai declarat Traian Băsescu.
Totodată, Traian Băsescu a vorbit despre o depreciere a situaţiei economice globale. "Spre exemplu, se va face o corecţie la evaluarea creşterii economice globale, care va fi coborâtă de la 2,2 la 1,5, iar în acest context, Europa este extrem de afectată", a anunţat preşedintele.
Cu doar o zi înainte, şeful statului vorbea despre posibilitatea îngheţării salariilor şi a pensiilor, dar şi despre contractarea unui împrumut de la Uniunea Europeană cu avizul FMI.
TRAIAN BĂSESCU, LA IEŞIREA DE LA CONSULTĂRI:

Ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, a declarat că doreşte să pună la punct un buget credibil, care să dea speranţă şi care să fie bazat pe maximă transparenţă.
"Am purtat un dialog deschis, înainte de a aproba bugetul, cu toţi partenerii sociali", a anunţat Pogea, la finalul întâlnirii de miercuri.
Ministrul Finanţelor a refuzat să dea mai multe detalii referitoare la noul buget, declarând că "un buget public nu se face într-un hol".
GHEORGHE POGEA, DESPRE PROIECTUL DE BUGET PE 2009:

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Emil Boc Gheorghe Pogea proiect de buget
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close