Antena 3 CNN Politică Ioan Oltean: PDL nu e de vânzare. Fuziunea nu se va realiza uşor

Ioan Oltean: PDL nu e de vânzare. Fuziunea nu se va realiza uşor

Ioan Oltean: PDL nu e de vânzare. Fuziunea nu se va realiza uşor
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    01 Iul 2014   •   17:41

Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a declarat, pentru RFI, că partidul nu este de vânzare şi fuziunea nu se va realiza uşor. 

"Nu va fi uşor, cu atât mai mult cu cât în opinia mea, PNL-ul a făcut o mare greşeală atunci când la Congresul extraordinar a adoptat o rezoluţie prin care fixa ca imuabilă denumirea Partidului Naţional Liberal, ceea ce la prima vedere ar părea că este o chestiune asupra căreia nu se negociază. Noi credem că totul se negociază şi totul este negociabil", a spus Ioan Oltean.

Mai mult, democrat-liberalul susţine că parrtidul pe care îl repezintă nu este de vânzare.
 
"Aş vrea să fie un lucru foarte clar: Partidul Democrat Liberal nu este un partid de vânzare, nu este un partid care se poate contopi într-un alt partid. Este un partid apropiat ca dimensiune de Partidul Naţional Liberal. Deci nu putem vorbi de o fuziune prin absorbţie nici din punct de vedere juridic, nici din punct de vedere politic. Vom găsi de comun acord, prin dialog, prin negociere, o formulă care să fie acceptată de ambele părţi", a adăugat Oltean.
 
Preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, a anunţat, marţi, că fuziunea partidului cu PDL nu va mai avea loc, varianta cea mai probabilă fiind aceea ca cele două partide să formeze o alianţă care va avea un singur candidat la prezidenţiale.
 

×
Subiecte în articol: Ioan Oltean
Parteneri
Vremea de Paște și 1 mai. ANM anunță când se încălzește
x close