Antena 3 CNN Politică Iohannis a acceptat demisiile miniștrilor Toader, Plumb şi Intotero și a semnat desemnarea interimarilor

Iohannis a acceptat demisiile miniștrilor Toader, Plumb şi Intotero și a semnat desemnarea interimarilor

1 minut de citit Publicat la 17:23 24 Apr 2019 Modificat la 17:23 24 Apr 2019
Iohannis a acceptat demisiile miniștrilor Toader, Plumb şi Intotero și a semnat desemnarea interimarilor

Klaus Iohannis a acceptat, miercuri, demisiile miniștrilor Tudorel Toader, Rovana Plumb şi Natalia Intotero și a semnat desemnarea interimarilor.

Astfel, şeful statului a semnat decretele prin care se desemnează pe Ana Birchall, viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, ca ministru al Justiţiei, interimar, pe Eugen Orlando Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice, ca ministru al Fondurilor Europene, interimar, şi a lui Ştefan-Radu Oprea, ministrul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat, ca ministru pentru Românii de Pretutindeni, interimar.

"Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 24 aprilie a.c., următoarele decrete:

•    Decret prin care se ia act de demisia domnului Tudorel Toader, ministrul justiției, și se constată încetarea funcției de membru al Guvernului.
•    Decret prin care se ia act de demisia doamnei Rovana Plumb, ministrul fondurilor europene, și se constată încetarea funcției de membru al Guvernului.
•    Decret prin care se ia act de demisia doamnei Natalia-Elena Intotero, ministrul pentru românii de pretutindeni, și se constată încetarea funcției de membru al Guvernului.
•    Decret prin care se desemnează doamna Ana Birchall, viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, ca ministru al justiției, interimar.
•    Decret prin care se desemnează domnul Eugen Orlando Teodorovici, ministrul finanțelor publice, ca ministru al fondurilor europene, interimar.
•    Decret prin care se desemnează domnul Ștefan-Radu Oprea, ministrul pentru mediul de afaceri, comerț și antreprenoriat, ca ministru pentru românii de pretutindeni, interimar", precizează Administrația Prezidențială într-un comunicat.

×
x close