Antena 3 CNN Politică Ironii în sala de plen. Fenechiu: Ponta copiază temele unora, iar Dragnea fură sandvişul colegilor

Ironii în sala de plen. Fenechiu: Ponta copiază temele unora, iar Dragnea fură sandvişul colegilor

Ironii în sala de plen. Fenechiu: Ponta copiază temele unora, iar Dragnea fură sandvişul colegilor
de S.T.    |    21 Iun 2017   •   15:50

Senatorul PNL Daniel Fenechiu a declarat, miercuri, în timpul dezbaterii moţiunii de cenzură, că reprezentanţii PSD-ALDE nu au capacitatea de a guverna România, ci doar de a „copia temele” altora sau de a se „răfui între ei pentru un sandviş”.

Când vă spuneam în campania electorală că Victor copiază temele unora, iar Liviu fură sandvişul colegilor, aţi râs. A fost o glumă pe care aţi considerat-o nereuşită. Din păcate, s-a demonstrat că aveam dreptate. Liviu şi Sorin nu s-au certat pentru ordonanţa de urgenţă 13 sau pentru fantasmagoricul şi populistul program de guvernare PSD-ALDE. S-au certat pentru sandvişul guvernării, pe care Liviu l-a dat lui Sorin şi acum vrea să îl ia înapoi ca să îl dea altcuiva. Nu ştiu când o să mai vrea să îl mai ia încă o dată. Din păcate, românii s-au convins, dacă mai era nevoie, că PSD-ALDE nu are capacitatea de a guverna România. Pot copia temele unora, pot să se răfuiască între ei pentru un sandviş, dar nu pot veni cu o soluţie solidă şi de încredere pentru români”, a susţinut Fenechiu.

Suntem astăzi în faţa unui moment unic în istoria României, momentul în care Parlamentul este chemat să arbitreze o luptă personală între doi indivizi care nu se mai înţeleg în legătură cu modul în care se împarte puterea. Suntem în situaţia inedită în care un preşedinte de partid a scăpat de sub control un membru şi ca să îl pedepsească doreşte să îi tragă scaunul de prim ministru şi să instaleze un alt interpus în care crede că poate avea mai multă încredere. Suntem astăzi în situaţia inedită în care un prim ministru, renegat de partidul care îl învestise, se agaţă de scaun şi, sfidând regulile democraţiei, nu mai vrea să plece. Suntem în situaţia în care instituţiile României au ajuns, spre disperarea românilor, teatru de război între Liviu şi Sorin, între Călin şi Daniel şi între alţii”, a adăugat liberalul.

×
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close