Antena 3 CNN Politică Jocurile murdare de la noi au pătat un om politic din America. Lia Robert, prima femeie care a vrut să devină preşedinte al României

Jocurile murdare de la noi au pătat un om politic din America. Lia Robert, prima femeie care a vrut să devină preşedinte al României

Jocurile murdare de la noi au pătat un om politic din America. Lia Robert, prima femeie care a vrut să devină preşedinte al României
Sursa foto: Foto: captura Antena 3
de M.Z.    |    26 Oct 2014   •   22:08

Jocurile murdare de la noi au pătat un om politic din America. Este prima femeie care şi-a propus să devină preşedinte al României. La alegerile din 2004, pentru prima dată în istoria ţării noastre, o femeie, Lia Roberts, şi-a propus să ne conducă.

O singură casă din Las Vegas are la intrare drapelul românesc. Este purtat încă cu mândrie, deşi, poate mulţi ar spune, că nu îşi mai are rostul. Lia Roberts îşi are domiciliul acolo, şi, tot acolo şi munceşte. Strânge fonduri pentru marii politicieni americani şi este Consul Onorific al României în statul Nevada.

Cu 35 de ani în urmă, această doamnă, cu o ţinută impecabilă, se pregătea să plece din România, pentru totdeauna. Un distins om de afaceri din SUA, aflat în trecere prin România, se îndrăgostea de ea nebuneşte. Ea, a acceptat pe loc cererea în căsătorie, după ce i-a dat acordul Partidul Comunist. A ajuns astfel pe pământ american, cu o valiză şi o inimă împărţită.

"Eu am plecat din România, dar România nu a plecat niciodată din mine", a declarat Lia Roberts, emoţionată parcă.

Şi aşa, prinsă între două lumi, Aurelia Sandu, devenită între timp Lia Roberts, a trebuit să îşi găsească acolo locul şi rostul.

A început imediat să muncească pentru campania electorală a unui congresman. Iar în momentul în care a dat de gustul politicii, ambiţiile ei au crescut. Atât de mult încât a ajuns să candideze pentru şefia Partidulului Republican din Nevada, şi să şi câştige.

Din acel moment în viaţa şi în casa ei au început să apară tot felul de oameni care i-au marcat existenţa şi mai ales cariera.

S-a înarmat cu multă putere, şi-a luat cu ea anii de experienţă pe care i-a adunat, şi-a ales un şef de campanie care l-a ajutat pe Bill Clinton să fie preşedinte al Americii de două ori şi s-a întors în România, de data aceasta cu gândul că o conducă.

"Intenţia mea a fost să mă duc şi să câştig în România, nu să mă duc şi să îmi văd numele pe buletinul de vot", a declarat Lia Roberts.

A candidat la alegerile prezidenţiale ca un candidat independent şi a crezut că are şanse reale şi egale, aşa cum s-ar întâmpla în orice ţară normală şi liberă.

În toamna lui 2004 a trecut la ce era mai important: strângerea de semnături pentru depunerea candidaturii. Atunci i s-a revelat o Românie pe care nu o cunoştea.

"Eu nu am venit în România pentru a-mi mânji numele, eu am venit pentru a juca cinstit şi nu pentru a fi denigrată", a povestit cu o părere de rău ce i se citeşte uşor în ochi.

Şi nu doar modul în care au fost furate voturile a împiedicat-o pe Lia Roberts să îşi continue drumul politic în România. Spotul de campanie electorală al acesteia a fost interzis de CNA şi nu a fost difuzat niciodată, iar televiziunile găseau scuze pentru a nu o invita.

A decis să renunţe într-un final, după zece luni de campanie pe cont propriu.

"Când eu am renunţat, şapte zile mai târziu, domnul Stolojan a ieşit din cursă", a spus Lia.

Trei zile mai târziu, Traian Băsescu îşi anunţa candidatura la preşedenţie.

Lia Roberts a urmărit spectacolul până la capăt de pe margine. Şi în 2004, dar şi în anii care au urmat. Gustul amar îl are şi astăzi, şi aceeaşi concluzie: "În România se numesc politicieni pentru că nu există un termen mai bun, dar nu sunt politicieni. Sunt doar nişte persoane implicate în diferite partide care au interese personale. Le lipseşte dragostea de ţară!".

Dar, indeferent de finalul poveştii, Lia Roberts are un sfat pentru români: "Să se implice! A nu vota, este de fapt a vota împotriva propriilor interese".






×
Subiecte în articol: In premiera
Parteneri
Ploile și vijeliile se extind chiar înainte de Paște!
x close