Antena 3 CNN Politică Kelemen Hunor: Bugetul pentru Ministerul Culturii nu va fi mai mic decât cel din acest an

Kelemen Hunor: Bugetul pentru Ministerul Culturii nu va fi mai mic decât cel din acest an

Kelemen Hunor: Bugetul pentru Ministerul Culturii nu va fi mai mic decât cel din acest an
Sursa foto: Foto: INTACT Images
19 Noi 2011   •   19:22
Kelemen Hunor, ministrul Culturii, a declarat sâmbătă că bugetul de pornire pe anul 2012 al ministerului pe care îl conduce nu va fi mai mic decât cel din acest an, conform Mediafax.

„S-a modificat bugetul, vreau să vă liniştesc. Am avut mai multe discuţii, la credite de angajament avem deja înţelegerea pentru o sumă mai mare, de peste 100 de milioane de lei, deci putem începe licitaţiile. La credite bugetare – în jur de 91 de milioane, după discuţiile de ieri, alaltăieri, premierul a găsit resursele financiare şi bugetul va fi exact aşa cum doream eu. Nu vor fi periclitate programele, proiectele, investiţiile, chiar vom începe procedurile pentru Opera Naţională Română şi pentru Muzeul Enescu şi, dacă lucrurile merg bine, şi pentru Muzeul Ţăranului Român”, a declarat Kelemen Hunor.

Ministrul a arătat că situaţia s-a rezolvat şi că a observat deschidere şi înţelegere în acest sens din partea premierului.

Oficialul a adăugat că bugetul pentru 2012 nu va fi mai mic decât cel din acest an. „Vorbesc de bugetul de pornire, pentru că în anul 2011 noi am avut, la rectificări, peste 100 de milioane în plus, doar la ultima rectificare am obţinut 57 de milioane în plus, deci comparaţia se face cu bugetul iniţial”, a declarat Kelemen.

×
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close