Antena 3 CNN Politică Kelemen: Vom vota împotrivă. Nu vom susţine învestirea Guvernului Ponta

Kelemen: Vom vota împotrivă. Nu vom susţine învestirea Guvernului Ponta

Kelemen: Vom vota împotrivă. Nu vom susţine învestirea Guvernului Ponta
Sursa foto: Foto:Mediafax
07 Mai 2012   •   12:52

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni, după întâlnirea pe care a avut-o cu premierul desemnat Victor Ponta, că parlamentarii Uniunii vor vota împotriva noului guvern, informează Mediafax.

"Vom vota împotrivă. Noi vom fi în sală, vom ieşi la vot şi vom vota împotrivă. Aceasta va fi propunerea mea, propunerea noastră către grupurile reunite şi, după cum cunosc eu, poziţia colegilor mei este foarte clară şi vom vota împotrivă", a declarat Kelemen.

"Nu vom susţine învestirea Guvernului Ponta, deci nu vom vota pentru acest guvern", a mai spus liderul UDMR.

El a explicat, însă, că va fi vorba despre o opoziţie constructivă, adăugând că aceia care se află la guvernare trebuie să asigure majoritatea, iar cei care se află în opoziţie trebuie să folosească toate mijloacele politice din opoziţie.

"Pe termen mediu şi lung vom analiza fiecare decizie şi, în funcţie de aceste decizii şi iniţiative, noi vom hotărî cum acţionăm, fiindcă, până la urmă, opoziţia trebuie să fie o opoziţie contructivă", a mai spus liderul Uniunii.

"Suntem interesaţi în restabilirea forţei parlamentare şi întărirea capacităţii Parlamentului, pentru că în orice situaţie Parlamentul trebuie să fie prima instituţie politică în România", a declarat preşedintele UDMR.

Pe de altă parte, el a precizat că, în cadrul discuţiilor pe care le-a avut cu premierul desemnat, Victor Ponta nu a cerut susţinere din partea UDMR.

"Noi nu am oferit o astfel de susţinere, nu am iniţiat niciun acord şi eu cred că important e ca toate drepturile obţinute în ultimii 22 de ani să fie menţinute", a completat Kelemen.

"Am spus premierului desemnat că azi vom lua o decizie în grupurile parlamentare reunite ale Uniunii", a spus el referitor la decizia finală privind votul în plenul Parlamentului la învestirea Guvernului Ponta.

×
Parteneri
Se bagă pensiile pe card! S-a aflat exact data la care se vor vira banii
x close