Antena 3 CNN Politică Klaus Iohannis, nou atac la Guvern. A comparat coaliția de guvernare cu regimul nazist

Klaus Iohannis, nou atac la Guvern. A comparat coaliția de guvernare cu regimul nazist

S.T.
1 minut de citit Publicat la 18:26 28 Ian 2019 Modificat la 18:26 28 Ian 2019
o_1d2akhjfemtu19q01squ1uufsng8.jpg

Se încearcă acapararea statului, acuză președintele Klaus Iohannis.

Declarația a fost făcută la ceremonia de decorare a unor supraviețuitori ai Holocaustului.

„E datoria noastră să prevenim și să anihilăm orice acțiune menită să destabilizeze pacea", a mai spus Iohannis.

Klaus Iohannis a comparat coliția de guvernare cu regimul nazist, în timpul declarațiilor de la Cotroceni susținute în memoria victimelor Holocaustului.

„Să nu uităm că, în numele unui aşa-zis ideal suprem, schimbând legi şi capturând instituţii una câte una, s-a consolidat regimul nazist. Percepţia că politicienii, care reprezintă oamenii şi interesele lor, au dreptul să calce în picioare adevăruri, să identifice dușmani, reprezintă o filozofie toxică. Astăzi, în tentativa lor nesăbuită de a se salva de justiţie şi de a-şi rezerva puterea, unii politicieni învinuiesc magistraţi, blamează multinationalale „viclene”, cum zic ei, şi diabolizează UE, descrisă drept abuzivă și trufașă. După cei arătați acum cu degetul, ar urma alții, apoi alții, și tot așa până când indistincția și căutarea continuă a vinovaților s-ar transforma în pretextul perfect pentru acapararea statului.

Îmi aduc aminte o frază din memoriile lui Hédi Fried, supraviețuitoare deportată la Auschwitz, din Sighetul aflat sub ocupație maghiară, și pe care am decorat-o acum trei ani: «Supraviețuiește numai cel care este conștient de ce se întâmplă. Nu folosește la nimic să închizi ochii». Așadar, trecutul este un avertisment mereu actual, iar efortul de a-l înțelege nu este niciodată îndeajuns. Este datoria noastră să prevenim și să anihilăm orice acțiune menită sa destabilizeze pacea și să aducă atingere valorilor europene fundamentale. Este, totodată, datoria instituțiilor, dar și a funcționarilor statului român să-și protejeze cetățenii, prin toate mijloacele, să salvgardeze statul de drept, democrația, să garanteze pacea socială și respectarea valorilor esențiale”, a declarat Klaus Iohannis.

 

×
Parteneri
x close