Antena 3 Politică Klaus Iohannis: Pentru al doilea tur nu voi face înţelegeri cu politicieni

Klaus Iohannis: Pentru al doilea tur nu voi face înţelegeri cu politicieni

de M.T.    |    23 Sep 2014   •   15:05
Klaus Iohannis: Pentru al doilea tur nu voi face înţelegeri cu politicieni

Klaus Iohannis nu intenţionează să facă vreo înţelegere cu un alt politiciat în al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale.

„Pentru al doilea tur nu voi face înţelegeri cu politicieni, pentru că alegătorii nu urmează politicianul pe care l-au votat în primul tur, dacă acela nu a intrat în turul doi”, a afirmat Iohannis.

„Nu mai avem de-a face cu un electorat cum a fost în anii '90, relativ uşor manipulabil”, a adăugat liderul liberal.

Iohannis este convins că va ajunge în al doilea tur şi se va lupta pentru funcţia de preşedinte cu social-democratul Victor Ponta.

„Oamenii ştiu foarte bine ce vor şi vor găsi în al doilea tur doi candidaţi, probabil eu şi Victor Ponta. Vor stabili dacă vor stânga, cu vechile metehne, cu baroni locali şi recesiune tehnică, sau dacă mă vor pe mine, de dreapta, cu o echipă care este hotărâtă să schimbe lucrurile în bine”, a încheiat candidatul ACL.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close