Antena 3 CNN Politică Klaus Iohannis, scrisoare pentru Viorica Dăncilă. Președintele solicită demersuri pentru cetățenii români aflați în Marea Britanie

Klaus Iohannis, scrisoare pentru Viorica Dăncilă. Președintele solicită demersuri pentru cetățenii români aflați în Marea Britanie

Klaus Iohannis, scrisoare pentru Viorica Dăncilă. Președintele solicită demersuri pentru cetățenii români aflați în Marea Britanie
18 Dec 2018   •   13:03

Președintele României, Klaus Iohannis, i-a transmis, marți, o scrisoare Vioricăi Dăncilă, prin care îi solicită includerea pe ordinea de zi a proximei ședințe de Guvern a subiectului protejării drepturilor și intereselor cetățenilor români aflați în Marea Britanie.

„După cum cunoașteți, principalul obiectiv al României în cadrul negocierilor privind procesul de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană este protejarea drepturilor și intereselor celor peste 400.000 de români aflați în această țară.

În urma negocierilor desfășurate între Uniunea Europeană și Marea Britanie, s-a agreat un Acord de retragere în cadrul Consiliului European din 25 noiembrie a.c. Acest acord, în măsura în care va fi ratificat de către Parlamentul britanic și va fi aprobat de către Consiliul UE și Parlamentul European, va asigura o protecție înaltă a drepturilor cetățenilor europeni, inclusiv români, aflați în Marea Britanie. 

Cu toate acestea, ultimele evoluții din Marea Britanie, inclusiv amânarea votului (meaningful vote) din Parlament cu privire la Acordul de retragere, sporesc semnificativ incertitudinile cu privire la ratificarea acestuia de către Parlamentul Marii Britanii. 

În aceste condiții, autoritățile române trebuie să fie pregătite pentru a putea obține cele mai bune condiții posibile pentru cetățenii români din Marea Britanie în orice scenariu. 

În situația în care Parlamentul britanic nu va ratifica Acordul de retragere, vor fi necesare măsuri atât la nivel european, cât mai ales la nivel național, pentru asigurarea drepturilor cetățenilor europeni din Marea Britanie. În acest caz, la nivel național, vor trebui întreprinse urgent demersuri atât la nivel legislativ, cât și la nivel diplomatic-consular, pentru garantarea unor drepturi, cât mai înalt posibil, pentru cetățenii români aflați în Marea Britanie.

Având în vedere aceste elemente, vă solicit să includeți subiectul protejării drepturilor şi intereselor cetățenilor români aflați în Marea Britanie pe ordinea de zi a proximei ședințe de Guvern”, se arată în scrisoarea trimisă de Klaus Iohannis. 

×
Parteneri
Harta salariilor din România. Zonele unde angajații sunt plătiți cel mai bine
x close