Antena 3 CNN Politică La Ordinea Zilei. Care este strategia liberală în cazul Ponta

La Ordinea Zilei. Care este strategia liberală în cazul Ponta

La Ordinea Zilei. Care este strategia liberală în cazul Ponta
Sursa foto: Foto: VideoNews
05 Iun 2015   •   20:32

Ediţia de vineri a emisiunii "La Ordinea Zilei" a avut ca subiect principal punerea sub urmărire penală pentru premierul Victor Ponta. 

 
În context, Radu Tudor l-a întrebat pe reprezentantul PNL din platou, Vlad Nistor, care este planul partidului pe care îl reprezintă. 
 
"Orice partid normal se gândeşte la câştigarea alegerilor şi guvernare. Parlamentul României, aşa cum arată astăzi, este rodul unor permutări speciale. Orice este posibil. Logica elementară a oricărui partid politic este ajungerea la guvernare. Dacă litera şi spiritul legii şi Constituţiei sunt respectate, nimic nu este anormal în depunerea unei moţiuni de cenzură. 
 
Întrebat dacă PNL poartă negocieri cu UNPR, după cum circulă zvonuri, Nistor a explicat că nu ştie detalii.
 
"Eu nu fac parte dintre cei care negociază. Depinde mult de domnul general Oprea şi câţiva apropiaţi ai domniei sale. Dar nu e vorba doar de UNPR, e vorba şi de UDMR şi de partidul domnului Geoană, mai multe. Toate acestea trebuie să cântărească atent lucrurile şi să stabilească dacă e bine să rămână cabinetul Ponta în funcţie."
 
În replică, senatorul PSD Şerban Nicolae a explicat că e vorba de calcule pragmatice, înainte de orice, şi că PNL nu are resursele necesare pentru a se putea baza pe moţiune de cenzură
 
"E vorba de un calcul pragmatic. Toate voturile din ultima perioadă au arătat că nu există niciun fel de fractură în arcul guvernamental. Reproşul celor care au iniţiat moţiunea ţine de o zonă în care sunt direct implicaţi. Avem pe rolul Parlamentului modificarea tuturor legilor electorale. PNL este în situaţia în care, în siajul lui Iohannis, trebuie să arate că face opoziţie. Asta e toată povestea."
 

×
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close