Antena 3 CNN Politică Lasconi, după respingerea definitivă a lui Georgescu: Sper ca decizia CCR să fie doar un prim pas. Trebuie să răspundă penal

Lasconi, după respingerea definitivă a lui Georgescu: Sper ca decizia CCR să fie doar un prim pas. Trebuie să răspundă penal

Andrei Paraschiv
1 minut de citit Publicat la 19:34 11 Mar 2025 Modificat la 19:34 11 Mar 2025
elena lasconi
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a publicat un mesaj pe pagina sa de Facebook prin care susţine că Georgescu trebuie "să răspundă penal pentru toate acuzaţiile". FOTO: Hepta

Preşedinta USR, Elena Lasconi, a publicat un mesaj pe pagina sa de Facebook prin care susţine că Georgescu trebuie "să răspundă penal pentru toate acuzaţiile". Preşedinta a adăugat că "contează ce face de acum înainte" şi că speră că "decizia CCR este doar primul pas". Reacţia vine în urma deciziei Curţii Constituţionale de a respinge contestaţiile depuse asupra invalidării candidaturii fostului candidat pro-rus, Călin Georgescu.

"Contează ce facem de acum înainte!

Sper ca decizia CCR să fie doar un prim pas. Călin Georgescu trebuie să răspundă penal pentru toate grozăviile de care este acuzat în ultimele luni, iar instituțiile care au fost îngenuncheate de valul de dezinformare trebuie ridicate, recredibilizate! Românii au nevoie să își recapete încrederea în instituții!

Suntem mai dezbinați ca niciodată! Înțeleg că unii oameni sunt furioși și alții sunt fericiți în legătură cu această decizie. Dar nu putem să sărbătorim fără să ne gândim că încă sunt consecințe: frustrarea, adâncirea diviziunilor și creșterea neîncrederii în instituțiile noastre. Georgescu este doar o fațetă a unui sistem profund corupt și putred.

Democrația noastră este fragilă, iar o astfel de decizie ar trebui să rămână o excepție, nu o regulă. Dacă vrem să restabilim încrederea în instituțiile noastre, trebuie să ne asigurăm că acestea funcționează cu integritate și consecvență, nu într-un mod care alimentează incertitudinea și suspiciunea. Ce a fost făcut a fost făcut, iar acum trebuie să ne concentrăm asupra viitorului.

Am intrat în politică să schimb ceea ce nu merge, să fac bine, să-i înfrunt pe cei care de 35 de ani ne țin în beznă și iau mult de la noi toți și nu întorc nimic pentru cei de bună-credință, să schimb un sistem putred. Aroganța de la cel mai înalt nivel, corupția, bătaia de joc - trebuie să dispară. Am speranța că putem face asta, că este un moment pe care nu trebuie să-l ratăm! Eu am curaj să fac dreptate, dar este nevoie de noi toți în această încercare!

Înțeleg că mulți oameni sunt dezamăgiți de politică după toată această situație complicată legată de alegerile prezidențiale. Mă voi concentra pe încercarea de a vorbi cu acești oameni dezamăgiți și de a le oferi încurajarea mea pentru a lupta împreună pentru România și pentru binele acestui popor", este mesajul transmis pe Facebook de Elena Lasconi.
 
Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close