Preşedintele USR, Elena Lasconi, afirmă că dacă formaţiunea nu se va reforma, „se va alege praful” de aceasta. „Au apucat metehne din astea, din vechile partide, pentru că a început să le placă puterea”, a mai spus ea.
Întrebată, vineri seară, dacă renunţă la şefia USR în situaţia în care nu va ajunge în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, Elena Lasconi a răspuns că, dacă USR nu se va reforma, „se va alege praful”.
„Se alege praful. Dacă nu reformăm partidul, se alege praful”, a răspuns Elena Lasconi, la Antena 1.
Ea a afirmat că a reprezentat „onorabil” USR şi că unii dintre cei din partid „s-au folosit de faptele ei”.
Ea a catalogat drept „regretabilă” atitudinea celor din USR care au decis să nu o mai susţină.
Întrebată dacă cei din USR s-au „folosit cinic” de imaginea sa pentru a atrage şi alt tip de electorat în afară de cel care susţine în mod tradiţional USR, Elena Lasconi a răspuns: „Eu pot să mă gândesc la orice scenariu în momentul de faţă”, adăugând că încă de la anularea alegerilor de anul trecut ea a „simţit” că unii dintre liderii USR nu vor să o mai susţină.
Lasconi a mai afirmat că a intrat în USR convinsă de valorile promovate de acest partid.
„Doar că au apucat metehne din astea, din vechile partide, pentru că a început să le placă puterea”, a adăugat Lasconi, în acest context.