Lavinia Șandru, coordonator de comunicare al PUSL, a lansat marți o scrisoare deschisă către premierul României, Ilie Bolojan. Ea critică decizia potrivit căreia parlamentarii pot beneficia de călătorii la clasa business, „în condițiile în care inclusiv categoriile sociale cele mai vulnerabile sunt obligate să facă sacrificii extrem de dureroase”.
„Stimate domnule Prim-ministru,
În contextul măsurilor de austeritate deja anunțate, care vor afecta majoritatea populației României, vă adresez, în numele Partidului Umanist Social Liberal, apelul de a va implica direct pentru a corecta o situație pe care noi, umaniștii, o considerăm sfidătoare la adresa cetățenilor români.
Recent, cele două Camere ale Parlamentului României au aprobat cheltuieli cumulate de peste 12 milioane de lei pentru deplasările deputaților și senatorilor, precizându-se că parlamentarii vor beneficia de călătorii la clasa business.
În condițiile în care inclusiv categoriile sociale cele mai vulnerabile sunt obligate să facă sacrificii extrem de dureroase, “clasa business” pentru demnitari reprezintă un abuz intolerabil.
Se abuzează atât de resursele publice, cât și de răbdarea acestui popor! Se impozitează suplimentar pensii, cresc dările pentru toți românii, se preconizează concedieri și restructurări, în schimb se plătesc prețuri exorbitante pentru bilete la clasa business?!”, se arată în scrisoare.
De asemenea, Șandru a mai subliniat că „să călătorești la “economic”, în calitate de parlamentar, când toată țară ta suferă, nu e populism, nu e ipocrizie, ci o dovadă de bun simt și de minimă solidaritate cu cei vulnerabili”.
„Domnule Prim-ministru,
Respectând separarea puterii legislative de cea executivă, puteți adresa conducerii Parlamentului, alături de noi, umaniștii, și de toți cetățenii cinstiți ai acestei țări, un apel la normalitate, la decență, la responsabilitate!
Într-un moment atât de dificil, parlamentarii pot călători și la clasa economică! Iar cei care își doresc mai mult de atât, își pot plăti diferența din propriile resurse, nu din cele publice.
Să călătorești la “economic”, în calitate de parlamentar, când toată țară ta suferă, nu e populism, nu e ipocrizie, ci o dovadă de bun simț și de minimă solidaritate cu cei vulnerabili!
Domnule Prim-ministru,
Avem încredere că veți acționa ferm pentru a elimina abuzul călătoriilor la clasa business din bani publici”, mai transmite PUSL în scrisoare.