Antena 3 CNN Politică Liberalii amenință cu moțiune, dacă Liviu Pop va face parte din viitorul Executiv

Liberalii amenință cu moțiune, dacă Liviu Pop va face parte din viitorul Executiv

Liberalii amenință cu moțiune, dacă Liviu Pop va face parte din viitorul Executiv
22 Ian 2018   •   16:15

Partidul Naţional Liberal îi solicită preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, ca Liviu Pop să nu mai facă parte din viitorul Executiv, a declarat luni vicepreşedintele PNL Florin Roman, care a anunţat că, în caz contrar, formaţiunea ia în calcul depunerea unei moţiuni simple pe Educaţie. 

"Astăzi, Biroul Executiv al PNL, în urma unor dezbateri extrem de consistente, a luat decizia politică de a solicita domnului Liviu Dragnea să nu ne mai facă bucuria între ghilimele de a-l mai vedea pe dl Liviu Marian Pop, 'genunche', 'groparul învăţământului românesc', în viitoarea structură guvernamentală. Totodată, în cazul în care vom şi avea un guvern învestit, cu siguranţă luăm în calcul foarte serios depunerea unei moţiuni simple pe Educaţie pentru că ceea ce face acest ministru incompetent, care aduce demagogia şi minciuna la rang de lege - închiderea a circa 1.000 de unităţi şcolare şi grădiniţe prin decizii ale soldaţilor politici, directori de şcoli numiţi politic şi inspectori şcolari generali numiţi politic, cu funcţii de conducere în PSD - nu face decât să îngroape învăţământul românesc", a afirmat Roman, la Parlament. 

El l-a acuzat pe ministrul Educaţiei că "întoarce învăţământul cu zeci de ani în urmă". 

"Îi solicităm public lui 'genunche' să publice pe site-ul Ministerului Educaţiei Naţionale studiul de impact care a stat la baza luării acestei decizii, să prezinte, totodată, bugetul pentru fiecare entitate juridică pentru că avem confirmarea că dl 'genunche' operează la aceste reduceri de costuri închizând practic circa 1.000 de şcoli şi de grădiniţe dintr-un simplu motiv: nu au banii pentru creşterile salariale promise profesorilor în acest an şi atunci, în loc să vină cu noi resurse, practic au preferat să reducă costurile prin închideri totale, parţiale, comasări de şcoli. Ceea ce se întâmplă la ora actuală într-o şcoală de provincie este pur şi simplu alarmant şi pentru siguranţa elevului şi pentru igiena personală. Părinţii sunt cei care aduc din banii lor săpun, hârtie igienică, tot ceea ce au nevoie aceşti copii la şcoală şi practic 'genunche' întoarce învăţământul cu zeci de ani în urmă, pentru că până şi Ceauşescu avea grijă cât putea ca aceşti copii ai românilor să aibă condiţii minime de igienă şi siguranţă într-o unitate şcolară. Este scandalos ce face acest ministru mitoman, care, din punctul meu de vedere, s-a compromis total şi definitiv atât în faţa dascălilor, cât şi în faţa mişcării sindicale din învăţământ din care provine", a spus deputatul PNL. 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: liviu pop educatie motiune
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close