Antena 3 CNN Politică Lideri din PE au trimis o scrisoare lui Geoană şi Anastase privind referirile la presă din Strategia de Apărare

Lideri din PE au trimis o scrisoare lui Geoană şi Anastase privind referirile la presă din Strategia de Apărare

Lideri din PE au trimis o scrisoare lui Geoană şi Anastase privind referirile la presă din Strategia de Apărare
15 Oct 2010   •   16:49

Liderii a trei grupuri politice importante din Parlamentul European au semnat o scrisoare adresată Robertei Anastase şi lui Mircea Geoană, prin care îşi exprimă îngrijorarea cu privire la Strategia de Apărare a Ţării, care cataloghează presa ca o ameninţare la adresa securităţii ţării, relatează Jurnalul Naţional. Printre grupurile parlamentare care au semnat această scrisoare nu se numără şi Partidul Popular European (PPE), din care face parte şi PDL.

Click aici pentru scrisoarea adresată lui Mircea Geoană (PDF)

Scrisoarea adresată Robertei Anastase (PDF)

Iată şi reacţia Ramonei Mănescu la scrisoarea liderilor politici din PE.

“Parlamentul European ia atitudine faţă de abuzul politicienilor care conduc România şi care vor sa introducă presa în noua Strategie Naţională de Apărare, ca factor de vulnerabilitate la adresa securităţii statului! Împreună cu colegul meu, europarlamentarul Victor Boştinaru, i-am informat pe liderii grupurilor politice din legislativul European despre iniţiativa Guvernului şi a Preşedinţiei din România de a include presa în Strategia Naţională de Apărare, considerând-o, se pare, la fel de periculoasă precum teroriştii. În opinia mea, în acest caz este nevoie sa ne unim forţele şi aici, la Bruxelles, pentru ca Strategia Naţională de Apărare să fie respinsă de Parlamentul României, iar România sa nu se transforme într-un stat totalitar".

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Roberta Anastase Mircea Geoană
Parteneri
Tzancă Uraganu, Florin Salam şi multă poliţie la priveghiul de la Iasi
x close