Antena 3 CNN Politică Liderii PNL, PC şi PSD se întâlnesc la Parlament pentru discuţii privind colaborarea politică

Liderii PNL, PC şi PSD se întâlnesc la Parlament pentru discuţii privind colaborarea politică

Liderii PNL, PC şi PSD se întâlnesc la Parlament pentru discuţii privind colaborarea politică
Sursa foto: Foto: Intact Images
10 Ian 2011   •   11:53

Liderii PNL, PC şi cei ai PSD se întâlnesc, luni, la Palatul Parlamentului. Reprezentanţii celor trei partide vor discuta despre colaborarea dintre Alianţa de Centru Dreapta şi social-democraţi. Întâlnirea este programată să înceapă la ora 16:00.

Forurile de conducere ale PNL şi PC s-au întâlnit, luni dimineaţă, în şedinţe separate, pentru validarea proiectului Alianţei de Centru Dreapta. Evenimentul de semnare a protocolului a avut loc în jurul orei 14:00, la Grupul parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor.

Prin protocol se stabileşte, printre altele, că cele două formaţiuni vor avea candiaţi comuni la alegerile din 2012 şi 2016. Preşedintele PNL susţine că alianţa cu conservatorii nu vizează împărţirea unor posturi şi nici câştiguri electorale, ci îndepărtarea regimului democrat liberal. Iar pentru asta e necesară coagularea forţelor din opoziţie.

Victor Ponta doreşte ca PSD şi Alianţa de Centru Dreapta să pună bazele unei colaborări de lungă durată, până cel puţin în 2019. Agenda 2019, publicată de Victor Ponta pe blogul său, prevede ca cele trei partide de opoziţie să pună bazele juridice ale unei platforme politice comune.

„În ultimele săptămâni, am avut multe discuţii cu Crin. Am lasat la o parte amandoi orgoliile şi suspiciunile (..) şi cel puţin din punctul meu de vedere, rezultatul a fost excepţional. (...) Refuz să cred că două forţe politice atât de importante nu pot găsi o bază comună pe care nu doar să distruga ceva - sistemul pedelist băsescian - ci şi să construiască un nou model de societate, atât de necesar azi pentru România“, scrie Ponta pe blogul său.

La rândul său, preşedintele Partidului Conservator, Daniel Constantin, susţine că o colaborare între PNL-PC şi PSD a intrat de la început în planurile Alianţei de Centru-Dreapta.

×
Subiecte în articol: PNL PC PSD alianta colaborare parlament intalnire
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close