Antena 3 CNN Politică Liviu Dragnea anunță amânarea cu o lună a primelor măsuri din programul de guvernare

Liviu Dragnea anunță amânarea cu o lună a primelor măsuri din programul de guvernare

Liviu Dragnea anunță amânarea cu o lună a primelor măsuri din programul de guvernare
Sursa foto: Foto: Agerpres
24 Dec 2016   •   12:08

Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Liviu Dragnea, spune că şi-ar fi dorit ca România să aibă instalat, cât mai curând, un guvern legitim care să pună în aplicare măsurile cuprinse în programul de guvernare al social-democraţilor. 

"Începând din această lună, angajaţii din Sănătate îşi vor primi salariile mărite cu 15%; de luna viitoare, cei din Educaţie, aşa cum am promis încă din campania electorală. Îmi doream să avem instalat, cât mai repede, un guvern legitim. Un guvern care să adopte primele măsuri fiscale pe care le-am prezentat în Programul de guvernare PSD", susţine Dragnea, sâmbătă, într-o postare pe pagina sa de Facebook. 

Potrivit acestuia, unele dintre măsurile promovate de PSD ar fi trebuit să poată fi aplicate începând cu 1 ianuarie 2017. 

"Majorarea salariului minim pe economie de la 1.250 la 1.450 lei, eliminarea contribuţiilor pentru sănătate pentru toate pensiile, reducerea preţurilor la medicamente (prin anularea HG. 800/2016 şi ieftinirea cu 35% a medicamentelor inovative care şi-au pierdut patentul), scutirea de impozitul pe venit a pensionarilor cu pensii mai mici de 2.000 lei (peste 90% dintre pensionari), relansarea şi extinderea programului naţional de sănătate pentru Hepatita C pe baza tratamentului fără interferon, inclusiv pentru pacienţii cu grad de fibroza F3, dublarea burselor studenţeşti la 201 lei per student. Unele dintre ele ar fi trebuit adoptate înainte de 1 ianuarie", mai susţine liderul PSD. 

Liviu Dragnea afirmă că, împreună cu colegii săi, caută soluţii pentru ca aceste măsuri să poată fi aplicate "măcar de la 1 februarie". 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Liviu Dragnea program de guvernare PSD
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close