Antena 3 CNN Politică Liviu Dragnea, la Congresul PSD: ”Vreți să fiu în continuare președintele vostru?”

Liviu Dragnea, la Congresul PSD: ”Vreți să fiu în continuare președintele vostru?”

4 minute de citit Publicat la 12:50 10 Mar 2018 Modificat la 12:50 10 Mar 2018
o_1c87oh8iovocsf81o9314201tp88.jpg

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a cerut sâmbătă delegaţilor participanţi la Congresul extraordinar al partidului, o confirmare verbală pentru funcţia pe care o ocupă.

La finalul unui discurs de peste o oră, Dragnea i-a întrebat pe delegaţii PSD: "Vreţi să continuăm? Aveţi curaj? Aveţi curaj să rezistaţi la ceea ce se va întâmpla în continuare? Nu aveţi ezitări? Vreţi să mergem împreună? Şi pun o ultimă întrebare - unii mi-au zis să nu o pun, alţii mi-au zis să o pun. Până la urmă suntem între noi: Vreţi să mai fiu în continuare preşedintele vostru?".

Au urmat aplauze prelungite din partea celor peste 4.000 de delegaţi.

"Atunci, aşa va fi. Şi să nu vă îndoiţi niciodată!", a spus Dragnea în aplauzele celor prezenţi în sală.

Liviu Dragnea a declarat la Congresul extraordinar al PSD, că defăimarea propriei ţări este o faptă foarte gravă, care expune România la riscuri, iar PSD va apăra suveranitatea statului. 

”Am tot auzit în ultimele zile de ce să face Congres? De când știu eu atunci când se anunță un Congres, în toate organizațiile, toată lumea așteaptă să ajungă aici. E un moment dorit. Mulți au zis că se face pentru reglare de conturi. Eu dau mai multe motive pentru care s-a făcut acest Congres. Primul motiv. Ne aflăm la capătul primului an de Guvernare PSD-ALDE și s-ar impune un bilanț. E nevoie de concluzii politice pe care societatea le așteaptă. Trebuie să prezentăm rezultatele programului de Guvernare întemeiate pe datele oficiale. Al doilea motiv. Trebuie să găsim calea ca această echipă să îndeplinească până în 2020 programul de Guvernare.

Al treilea motiv, cu toții am văzut că dezbaterile din spațiul public au căpătat o violență extremă care blochează evoluția dialogului despre drepturi, valori și libertăți. Situația o știm cu toții. Este rezultatul unei lupte între forțele democratice, care au câștiga și oameni și instituții care se substituie democrației . În cazul legilor Justiției, conflictul se duce înte noi, care vrem să aducem legislația în normalitatea secolului 21 și adversarii noștri care doresc să pastreze rețelele ilegale de deținere a puterii. Vreau să stabilim niște direcții clare de acțiune pentru a reuni România. Un alt motiv este să avem o reprezentare echilibrată a partidului, o reprezentare pară între femei și bărbați. O să vedeți prezentate 100 de obiective pentru România (...).  

Să spunem niște adevăruri. România e un stat suveran și aș vrea să nu uităm asta niciodată. Când voci cunoscute își sabotează cu bună știință țara prin declarații antiromânești, prin acțiuni servile, prin acest lucru pierdem suveranitate, independență, respect. Defăimarea propriei țări e o faptă foarte gravă. Atacul asupra propriei țări e o insulta asupra tuturor românilor.

Suveranitatea este mai preţioasă decât orice luptă pentru putere, decât orice interes local, şi o vom proteja prin legi explicite, dezbătute si votate în Parlament.

Cu un respect profund îndatorat faţă de statele occidentate, care au contribuit şi contribuie la dezvoltarea noastră, afirm să desenul suveranităţii noastre naţionale trebuie făcut în România şi nu în afara ţării. Noi, ca naţie vom fi respectaţi dacă nu vom confunda bunele relaţii cu servilismul. Şi nu vreau să facem asta", a afirmat preşedintele PSD.

Liviu Dragnea cere o analiză pe fiecare ambasador, consul și atașat comercial prin care să vadă ce avantaje economice măsurabile a avut statul român de pe urma muncii acestor oameni. Liderul PSD cere relații economice aprofundate cu Statele Unite, dar și cu China și se declară revoltat că în Israel, țară așa de importantă, nu avem ambasador de circa un an. El i-a cerut ministrului de externe să facă rapid o propunere de ambasador.

Liviu Dragnea a vorbit și despre priorităţile partidului în domeniul relaţiilor externe ale României. În discursul susţinut la Congresul PSD, Dragnea a amintit că alţii "se laudă" în vizitele externe cu alocarea a 2% pentru Apărare, deşi PSD a luat această măsură.

"Noi am decis alocarea a 2% pentru Apărare. Noi nu vrem ca aceşti 2% să plece din România. Cred caătrebuie ca echipamentele militare să se producă în România. E vorba despre miliarde de euro. Vom întări parteneriatul strategic cu SUA, dezvoltând puternic şi componenta economică. Vrem să întărim parteneriatul în domeniul economic cu Germania, Franţa şi Marea Britanie. Trebuie să abordăm uriaşul potenţial de dezvoltare în relaţiile cu China. Absolut toate ţările doresc să aibă relaţii comerciale cu China. La noi, pentru că unii au tot felul de opinii, au existat ezitări. Vreau să nu mai avem aceste ezitări.Cooperarea cu ţările din jurul nostru are un potenţial de care s-a vorbit prea puţin. Vreau să întărim un sistem de cooperare economică şi nu numai cu Bulgaria, Serbia, Ungaria şi Republica Moldova. Vreau să folosim cu inteligenţă deschiderea tot mai mare pe care statul Israel o are faţă de România. Îl rog pe ministrul de Externe să trimită propunerea pentru ambasador din partea României în Israel. Este inadmisibil să stăm mai bine de un an fără ambasador în această ţară foarte importantă", a afirmat Liviu Dragnea.


Liviu Dragnea a declarat că în curând România își va consolida rapid independența energetică. 

”Foarte curân România își va consolida independența energetică. Susținem investițiile din Marea Neagră, dar vreau ca după aceste investiții să avem un beneficiu important. 30-40 de ani, cât durează această exploatare, România să nu câștige nimic.”, a declarat președintele PSD.

 

×
Etichete: Dragnea Congres PSD
x close