Antena 3 CNN Politică Liviu Pleșoianu, declarații despre statul paralel: ”A început cu Traian Băsescu și Monica Macovei”

Liviu Pleșoianu, declarații despre statul paralel: ”A început cu Traian Băsescu și Monica Macovei”

Liviu Pleșoianu, declarații despre statul paralel: ”A început cu Traian Băsescu și Monica Macovei”
13 Iun 2018   •   15:59

 Deputatul PSD Liviu Pleşoianu a declarat, miercuri, în plenul Parlamentului, că în urma raportului Comisiei de anchetă privind arhiva SIPA "adevărul a ieşit la suprafaţă", menţionând că "statul paralel a început cu Traian Băsescu şi cu Monica Macovei". 

"Am ascultat cu mare interes ce au avut de spus cei de la PNL şi USR. Au făcut exact ce au făcut şi la Comisia 'sufrageria lui Oprea', adică au făcut tot ce a ţinut de ei astfel încât doamna Kovesi la Comisia precedentă, doamna Macovei la această Comisie să nu cumva să răspundă pentru faptele lor, să iasă la suprafaţă adevărul. Adevărul a ieşit la suprafaţă, pentru că membrii Comisiei Chiuariu care au investigat maniera de lucru a Comisiilor înfiinţate de doamna Monica Macovei au confirmat faptul că s-au fotocopiat documente din arhivă, s-au rescris hard-disk-uri astfel încât să nu mai existe informaţii, că doamna Monica Macovei a înfiinţat o Comisie care a avut de inventariat documente de la nivelul clădirii Ministerului Justiţiei, că nu se ştie ce s-a mai întâmplat cu documentele respective. Ele au fost ridicate şi înmânate doamnei ministru Monica Macovei şi, mai departe, spun membrii Comisiei Chiuariu, nu se ştie ce s-a întâmplat cu ele", a afirmat Pleşoianu, membru al Comisiei de anchetă privind arhiva SIPA, la dezbaterea raportului acestui for. 

Pleşoianu a menţionat că aceste documente care vizau activitatea unor magistraţi au ajuns la Monica Macovei şi nu se ştie ce s-a mai întâmplat cu ele. 

"Din punctul meu de vedere, ceea ce numim stat paralel - noua securitate - a început atunci, a început cu Traian Băsescu, cu Monica Macovei şi, din nefericire, toată opera lor a fost preluată de către un om care îşi spune singur politruc şi care înţelege să jignească sute de mii de români spunând că mitingul lor a fost unul mediocru. Voi încheia prin a spune că mitingul a fost nu împotriva Justiţiei, ci a fost împotriva noii securităţi, împotriva abuzurilor", a conchis Pleşoianu. 

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Orașul din Europa care cere ca ziua să aibă 26 de ore în loc de 24
x close