Antena 3 CNN Politică Liviu Pop, după atacul lui Traian Băsescu: Îi urez pensie uşoară domnului Băsescu

Liviu Pop, după atacul lui Traian Băsescu: Îi urez pensie uşoară domnului Băsescu

Liviu Pop, după atacul lui Traian Băsescu: Îi urez pensie uşoară domnului Băsescu
Sursa foto: Foto: Agerpres
17 Dec 2014   •   09:40
Noul ministru al Educaţiei, Liviu Pop, a explicat, în direct la Antena 3, că preşedintele Traian Băsescu l-a atacat pe nedrept şi că nu poate fi făcut responsabil de vreo problemă a sistemului, în condiţiile în care este ministru de o lună şi jumătate. 
 
"Timp de şapte ani de zile, a fost un adversar vehement al dascălilor din România. Pe mine, în 45 de zile, cât am fost eu ministru, nu poate să mă acuze de ceva, dar poate să îi acuze pe cei cu care a lucrat până acum. De duminică vom avea un alt preşedinte, deci îi urez pensie uşoară domnului Băsescu."
 
"Nu mi-a adresat alte cuvinte după ceremonie", a explicat Pop.
 

×
Subiecte în articol: liviu pop presedinte pensie presedinte
Parteneri
Cum va fi vremea în vacanța de Paște și când scăpăm de frig
x close