x close

Romașcanu: Pe noi ne conduc Iohannis, Orban și Cîțu. Dacă luăm acronimul, rezultă IOC. Soarta e ironică cu noi

de L.D.    |    17 Mai 2020   •   13:24
Romașcanu: Pe noi ne conduc Iohannis, Orban și Cîțu. Dacă luăm acronimul, rezultă IOC. Soarta e ironică cu noi hepta

În timpul declarațiilor de la Partidul Social Democrat, Lucian Romașcan a vorbit despre măsurile luate în ultima vreme de Guvern care, în opinia PSD, nu ar fi tocmai cele corecte.

”Soarta glumește cu noi, e ironică. Pe noi ne conduc în acest moment Iohannis, Orban și Cîțu. Dacă luăm acronimul acestor nume rezultă IOC, ceea ce nu este departe de adevăr, dacă ne gândim la buna guvernare, la respectarea Constituției, la sprijin pentru economie, la ajutor pentru copii, toate pot fi însoțite de acest adverb”, a declarat purtătorul de cuvânt al Partidului Social Democrat

Cu privire la acuzațiile ministrului Nelu Tătaru potrivit cărora nu a primit încă numele cadrelor medicale care trebuie să primească acel spor de 2.500 de lei, senatorul a declarat că a cerut ”tuturor Consiliilor Județene conduse de reprezentanți ai Partidului Social Democrat să ne spună dacă au trimis aceste solicitări. Până în acest moment am primit 21 confirmări din cele 28. (...) Deci domnule ministru Tătaru, mai atent cu declarațiile din domeniul public pentru că cei care pierd sunt cei care luptă cu adevărat în linia întâi”.

”Un alt ministru care ar trebui să plece este ministru Cîțu. Am obosit de când tot spunem lucrul ăsta dar o spunem că poate undeva se va auzi. Repetentul clasei, lumea îi mai spune și virusul Cîțu, a picat de 4 ori în Parlament. În primul rând pentru că și-a bătut joc de deficitul  pe care îl aruncă din nou în spatele PSD. Deficitul lăsat de noi .era de 2.8%”, a mai declarat Romașcanu. 

Citeşte mai multe despre:

Lucian Romașcanu
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati